3 Motive pentru care Dumnezeu nu iti răspunde la rugăciune

3 Motive pentru care Dumnezeu nu iti răspunde la rugăciune

Știm că ne aude rugaciunea? Da!  Dar, de ce Dumnezeu nu răspunde rugăciunii tale actuale? Să luăm în considerare 3 motive posibile:

Răspunsul corect al lui Dumnezeu ar putea fi diferit decât răspunsul corect al tau.

S-ar putea să vă rugați pentru un soț, un loc de muncă în care ați sperat sau vindecarea unui bolnav iubit. De ce nu v-ar da Dumnezeu toate aceste lucruri? Deoarece, chiar dacă ați putea simți că este bine să vă căsătoriți sau să lucrați într-un loc de muncă pe care îl doriți sau pentru că persoana iubită va fi vindecată, planul lui Dumnezeu pentru voi poate diferi. Doar pentru că ceva ne face fericiți nu înseamnă că e bine pentru noi, veșnic.

În Matei 7:11 Isus a spus: „Dacă tu, chiar dacă ești rău, știi să dai daruri bune copiilor tăi, cu atât mai mult Tatăl tău din cer va da daruri bune celor care îl cer”

Nu este timpul potrivit.

Dumnezeu are în principiu trei răspunsuri: Da, Nu, și Așteptați. Pentru că El poate vedea ce este mai bine pentru noi, ar trebui să avem încredere în judecata Lui. Nu ar trebui să îl „ghicim” pe El. Timpul lui este întotdeauna mai bun decât al nostru pentru ca are mai mult decat noi. Dacă trăiți în credință și ceea ce cereți este ceea ce Dumnezeu vrea să-l aveți si  în conformitate cu Psalmul 84:11, Dumnezeu nu te priveaza de acel lucru. Nu are timp de asa ceva.

Dumnezeu are ceva mai bun pentru voi decât ceea ce cereți!

Uau! Gandeste-te la asta. Dumnezeu este bun și știe ce este mai bun pentru noi. Nu vrea să ne soluționăm noi pe noi. Uneori Dumnezeu spune că nu inchide o ușă pentru că El are ceva mai bun pentru noi, pe care nici măcar nu ne-am gândit să-l cerem. El este Cel care poate face „incomensurabil mai mult” decât tot ce putem noi cere sau imagina (Efeseni 3:20). Aveți încredere în calendarul lui. Aveți încredere în „nu” lui și credeți că El știe ce este mai bine pentru voi.

Să știi că mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face o rugăciune mai mica, smerindu-se, decât cel care face Acatiste, dar… Atenţie:

Un tânăr a venit la părintele Ioan să se spovedească. S-a întors după două săptămâni:

– Părinte, ori sfaturile sfintiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea, ori m-a biruit duhul trândăviei.

– De ce spui asta, frate?

– Vin la biserică de doi ani de zile. M-am spovedit o singură dată, la început. Mi-am făcut o pravilă de rugăciune foarte serioasă: dimineata – două catisme din Psaltire, după-masa – Paraclisul Maicii Domnului, seara – Acatistul Preadulcelui Iisus. Făceam zilnic trei sute de metanii si ziceam aproape tot timpul rugăciunea lui Iisus. Nu stiu câti crestini se nevoiau ca mine si nici câti erau râvnitori ca mine. Dar de când m-am spovedit la sfintia voastră, abia termin cele trei catisme din Psaltire si abia fac o sută de metanii. Părinte, nu e bine, ce credeti că se întâmplă cu mine?

– E foarte bine ce se întâmplă cu tine, esti pe drumul cel bun.

– Cum, părinte, nu vedeti de unde am plecat si unde am ajuns?

– Nu, nu văd, eu văd doar că ai pus început bun.

– Ce început bun, părinte, unde mai e nevointa mea?

– Eu te-as întreba altceva: oare unde mai e mândria ta că nu mai e nimeni ca tine, că nu mai e nimeni atât de sfânt ca tine?

– Părinte, nu ziceam că sunt sfânt…

– Să stii că ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfânt. Sfintii nu au strălucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop în sine, este mijloc. Cine face nevointă fără smerenie nu are plată. Înainte te mândreai cu nevointa ta, si mândria îti dădea putere. Dar, după ce te-ai spovedit si ai primit canon, si nu mai făceai ce-ti trecea prin cap, ci ceea ce trebuia să faci, atunci puterile ti-au slăbit.

De demult, un pustnic a tinut un post foarte aspru, mândrindu-se. Cum a întrerupt postul, a văzut că diavolul mândriei a plecat de la el. Asa si tu: ce făceai de capul tău, fără binecuvântarea unui duhovnic, îti hrănea mândria. Cum ai primit canon, cum au început dracii să îti dea luptă. Abia acum începi să întelegi cât de greu este războiul duhovnicesc. Nu te gândi că ai slăbit, gândeste-te cât de slăbit erai înainte, când te vedeai mai râvnitor si mai nevoitor decât altii.

Să stii că mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decât cel care face canon mare pentru a-si hrăni iubirea de sine. Asta nu înseamnă că Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar că acestia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Să dea Dumnezeu să mergi si tu pe acelasi drum. Si nu numai că vei ajunge să faci aceleasi nevointe ca înainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevointe încununate de Dumnezeu.

Întelegându-si greseala, tânărul îi spuse părintelui:

– Da, părinte, asa este, nevointele îmi hrăneau iubirea de sine. Stiu că sunt mândru, dar vreau să scap de mândrie. Cât mai repede.

– Usor, usor, că nu e usoară lupta cu această patimă. De multe ori nu ne dăm seama cum trebuie să luptăm împotriva mândriei. Dar un sfat este sigur: caută să dobândesti smerenia. Smerenia goneste mândria.

– Si dacă nu reusesc?

– Nu poti reusi de capul tău. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta să reusesti.

– Vă multumesc mult, părinte. Simt că mi s-a usurat sufletul. Parcă mi s-ar fi luat o ceată de pe minte.

Extras din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!