A început sărbătoarea Sfântului Nectarie

La Mănăstirea Radu Vodă din Capitală au început sâmbătă, 6 noiembrie 2021, evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul așezământului monahal. După săvârșirea Sfintei Liturghii, raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou au fost purtate în procesiune în jurul bisericii mari a mănăstirii și apoi așezate în baldachinul de piatră din vecinătatea lăcașului de rugăciune.

La acest moment deosebit au participat numeroși credincioși din Capitală, dar și din împrejurimi, care apoi, respectând distanțarea socială, au rămas în ordine să se închine preț de câteva clipe la racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli și făcătorul de minuni.

Evenimentele de anul acesta marchează și împlinirea a 60 de ani de la canonizarea Sfântului Nectarie de la Eghina, care de 19 ani binecuvântează, prin sfintele sale moaște, obștea monahală a Mănăstirii Radu Vodă și închinătorii.

„Sfântul Nectarie este foarte iubit nu doar în București, nu doar la Eghina, acolo unde a trecut la Domnul și a făcut atât de multe minuni, ci pretutindeni. A fost văzut aievea lângă patul celor suferinzi, a ajutat pe foarte mulți, chiar dacă diagnosticele erau cutremurătoare. Sfântul Nectarie este unul dintre sfinții taumaturgi, făcători de minuni, fiind grabnic ajutător al credincioșilor.

Așa se explică prezența sa, prin fragmentele din sfintele moaște, care au ajuns aproape în toată lumea: dincolo de ocean, în Australia, în Europa și în alte locuri. Numeroase biserici îl au ca ocrotitor, iar în locul trecerii sale la Domnul s-a ridicat, într-o insulă mică, o preafrumoasă biserică, având dimensiuni de catedrală. Din anul 2002, un fragment din moaștele sale se află și în Mănăstirea Radu Vodă din București. Este un așezământ cu o istorie strălucită, cu peste 500 de ani de viețuire monahală”, ne-a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou vor rămâne spre închinarea pelerinilor până marți, 9 noiembrie 2021, ora 22:00.

Patriarhia Ecumenică, prin hotărârea Patriarhului Atenagoras (1948-1972), l-a trecut în rândul sfinților în anul 1961, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie în fiecare an.

Asa se vede Roma de sus! Am urcat pe cupola Vaticanului, vezi VIDEO mai jos:

error: Content is protected !!