Acesta este numărul icoanelor ce trebuie să le ai în casă! Cea mai importantă, care aduce în casa ta:

Acesta este numărul icoanelor ce trebuie să le ai în casă! Cea mai importantă, care aduce în casa ta:

Câte icoane trebuie să ţină un credincios în casa sa?
Am văzut în casele credincioşilor două variante: ori au icoane în toate camerele, şi este foarte bine să avem măcar o iconiţă în fiecare cameră, ori au un colţ al icoanelor. La cineva am văzut o cămăruţă special rezervată, un adevărat altar, probabil că acolo îşi făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare.

Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost. O icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un altăraş, sigur că putem, dar spaţiul respectiv să fie rezervat numai pentru aşa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze.

Când te rogi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului, ţi-e concentrată mintea la aceştia. Când ai mai mulţi sfinţi, nu ştii cui să adresezi rugăciunea şi la care să te uiţi mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului.

Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim şi avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar dacă mama este departe. Aşa se întâmplă şi cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm mai uşor la persoana respectivă simbolizată acolo.

Icoana Mântuitorului nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a Mântuitorului. Dar pietatea, şi evlavia populară, este mult mai apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj.

Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăseşte în cele mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal să ţină şi icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt, neapărat îi poartă şi icoana în casă, pentru că acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viaţa noastră creştină.

sursa Ziarul Lumina
***

Care este importanța icoanelor în viața credincioșilor?

Sfinții ne devin modele de sfințenie pe care trebuie să le urmăm, pentru a ajunge să gustăm și noi din fericirea Raiului. Și vedem, astfel, că icoanele mai îndeplinesc în viața creștinului un rol important – unul liturgic sau cultic.

Așa cum afirmă Sfinții Părinți, „ceea ce Scriptura ne spune prin cuvinte, icoana ne anunță și ne face prezent prin culori”. Sfânta Scriptură ne vorbește despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a venit în lume să ne mântuiască – și, același lucru îl face și icoana. De altfel, între actul întrupării și icoană este o legătură atât de strânsă, încât Sfântul Teodor Studitul afirmă, în contextul disputelor iconoclaste că, „cel care respinge icoana, respinge în cele din urmă și taina întrupării Cuvântului”.

Știm că Întruparea Fiului lui Dumnezeu este fundamentul și rațiunea reprezentării și cinstirii icoanelor: dacă Iisus Hristos nu ar fi luat chip de om, noi nu am fi putut să-L reprezentăm în icoane. Iar în ceea ce privește reprezentarea sfinților, nici aceasta nu ar fi fost posibilă, tocmai pentru că prin opera lui Dumnezeu, de răscumpărare a neamului omenesc, omul a primit posibilitatea de a deveni sfânt.

Sfinții ne devin modele de sfințenie pe care trebuie să le urmăm, pentru a ajunge să gustăm și noi din fericirea Raiului. Și vedem, astfel, că icoanele mai îndeplinesc în viața creștinului un rol important – unul liturgic sau cultic. Noi ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților prin intermediul icoanelor, căci acestea predispun la dialog cu divinitatea și răspund unei anumite nevoi de concret a omului. Din acest motiv se obișnuiește să se picteze bisericile, iar credincioșii să aibă icoane în casele lor.

Un al treilea rol al icoanei ar fi cel pedagogic. Fiind pictate după un anumit canon, icoanele pun înaintea ochilor privitorului evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc, inspirate fie din Sfânta Scriptură, fie din viețile sfinților. Sfântul Grigore cel Mare spune că „icoanele sunt pentru cei neînvăţaţi ceea ce Sfânta Scriptură este pentru ştiutorii de carte”. Prin aceste cuvinte nu trebuie să înțelegem că icoanele ar folosi doar neștiutorilor.

Sfântul vrea să scoată în evidență importanța deosebită a icoanelor, pe care le așează pe același piedestal cu Sfânta Scriptură. O icoană folosește și din punct de vedere pedagogic tuturor creștinilor, pentru că oferă o altă perspectivă, o perspectivă văzută a Cuvântului lui Dumnezeu.
Sursa: Doxologia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!