Ce nu trebuie să faci după Sfânta Împărtășanie
În ziua când te-ai împărtăşit să ai mare grijă, să nu pierzi Sfânta Împărtăşanie. Să nu scuipi, să ai grijă ce mănânci, să ai grijă şi cât mănânci, ca nu cumva să-ţi fie rău. Să nu mănânci ceva murdar sau ceva spurcat.
În ziua când te-ai împărtăşit să stai liniştit să te rogi şi să citeşti din cărţile sfinte, mulţumind lui Dumnezeu pentru Sfinţenia care ţi-a dăruit-o. Să nu dormi ca nu cumva vrăjmaşul să te ispitească în vis şi să te pângăreşti prin somn în ziua când te-ai Împărtăşit. Sfânta Împărtăşanie este foc pentru cei ce o primesc cu nevrednicie, îi arde Flacăra Duhului Sfânt, de aceea unii după Sfânta Împărtăşanie se îmbolnăvesc sau le vin primejdii de moarte.
Preotul nu poate da Sfânta Împărtăşanie credinciosului s-o ducă acasă pentru a se împărtăşi singur ulterior. Preotul care face acest lucru se face vinovat de înstrăinarea Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos care i s-a încredinţat la hirotonie.
Pentru cei ce sunt pe patul de moarte se poate duce preotul cu Sfânta Împărtăşanie la patul celui bolnav şi, pentru pericolul de a nu muri fără Sfintele Taine, îl poate împărtăşi chiar dacă acesta a mâncat şi chiar dacă nu a împlinit canonul.
Cel ce a primit Sfânta Împărtăşanie se cuvine să aibă grijă ca nici un cuvânt de ocară, de blestem, de clevetire sau orice vorbire deşartă pentru a nu necinsti dumnezeiescul Trup şi Sânge pe care l-a primit să-i iasă din gură.
Părintele Ilarion Argatu, Pe treptele suirii către cer, ediția a II-a, 2007
Pustnicul Proclu: Toţi acei care au invidie în suflete sunt foarte periculoşi.. Uite cum trebuie să te apropii de ei:
-Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?
-De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să observaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au îndeosebi oamenii cei invidioşi…
-Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?
-Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi. Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta, el se va linişti.
-Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?
-Aşa, aşa… Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre… Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.
Invidia roade inima omului
Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt.
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta? Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.
Aşa cum porcul este mulţumit când se tăvăleşte prin noroi, şi diavolul, când ne face rău, la fel se bucură omul invidios de răul semenului său.
Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea? Poate preacurvia. Dar cel care săvârşeşte preacurvie măcar, pe de o parte, simte o anumită plăcere, iar pe de altă parte, păcătuieşte doar câteva minute, pe când cel care invidiază nu se odihneşte zi şi noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.
Aşa cum porcul este mulţumit când se tăvăleşte prin noroi, şi diavolul, când ne face rău, la fel se bucură omul invidios de răul semenului său. Se simte foarte bine când cineva din jurul său păţeşte o nenorocire. Nefericirea celuilalt este fericirea sa şi fericirea celuilalt este nefericirea sa. Aşa cum scarabeul se hrăneşte cu murdărie, la fel se hrăneşte şi omul invidios cu suferinţele altora.
Surse: Sfântul Ioan Gură de Aur – Problemele vieţii; Fabian Anton, Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului