Daca in viata voastra totul este bine, atunci pe parcursul a douazeci si patru de ore va veti gandi la Dumnezeu cel mult zece minute, iar in restul timpului va veti gandi doar la voi insiva.
Daca in aceste douazeci si patru de ore, Dumnezeu si-ar aminti de noi doar zece minute, noi nu am mai fi existat…
Daca am crea o familie si am lucra pentru a o intretine doar zece minute, la sigur nu am mai fi pe Pamant de foame…
Daca in aceste 24 de ore am petrece cu copilul nostru doar 10 minute, cu siguranta nu ne-ar mai recunoaste ca parinti…
Daca ne-am inscrie la facultate si am invata zece minute pe zi, la sigur nu am reusi s-o absolvim vreodata…
Daca ne dorim raiul, ne dorim sa fim cu Dumnezeu, dar ii acordam doar zece minute, iar restul timpului il dedicam grijilor cotidiene, noi nicicand nu-L vom gasi pe Dumnezeu!
Deci, ganditi-va bine…
Oare nu am făcut și eu nici un bine, Doamne?
O femeie rea se chinuia în muncile fără de sfârşit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu, zise şi aceasta că Dumnezeu este nedrept:
Ce, eu nu am făcut nici un bine, Doamne?
Auzind Dumnezeu aceasta, trimite un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei.
Şi găseşte îngerul că aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru ea. „Deci am făcut nedreptate femeii, zise dreptul Dumnezeu! Du-te, şi atârnându-i ceapa deasupra se va agăţa de rădăcinile ei şi aşa du-o în Rai”.
Şi îngerul a făcut aşa.
Dar de mâinile şi de picioarele femeii se mai agăţară mulţime de deznădăjduiţi, de aceştia alţii şi iarăşi alţii. Îngerul urca spre cer cu un ciorchine imens de chinuiţi. În lumina îngerului i-a văzut femeia şi a început să strige la ei, să-i blesteme, că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu şi le făcea vânt cu picioarele descărcându-se de ei. Valuri, valuri de oameni cădeau iarăşi în întuneric.
Pe măsură ce cădeau oamenii, aruncaţi de răutatea femeii, îngerul urca din ce în ce mai greu spre cer.
Când n-a mai rămas decât unul singur agăţat de mâna femeii, aceasta îşi desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească şi de acesta şi pe când cădea acela în adânc i se rupse rădăcina de ceapă de care se ţinea cu cealaltă mână şi căzu şi ea iarăşi în adânc.
Pildele descojite de descrierea pământească, care nu merge pe celălalt tărâm al existenţei, au tâlcul lor.
Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu bun. Fapta bună te îmbunătăţeşte. Faptele bune, pe lângă că au rostul să-i ajute real pe Lazării lumii, mai au şi rostul de a-ţi face ţie bine: milostivirea îţi devine a doua natură. Cu o ceapă azvârlită după un sărac n-ai făcut bunătatea să-ţi devină a doua ta natură. Şi nu este a doua natură, este natura noastră primară la care ne-a readus Iisus.
Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, mai urmează şi partea din partea noastră!
Deciziile acestea, sau fuga de ele, hotărăsc despre veşnicia noastră. Mai hotărâtor nu se poate vorbi.
Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 157-158