Ai mâncat vreodată pește cu praz la cuptor! Să faci azi, de Schimbarea la Față a Domnului, când e dezlegare la pește! Ai aici rețeta ca la mănăstire!

Creştinii din România sărbătoresc luni, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, o sărbătoare cu dezlegare la peşte.

Potrivit tradiţiei, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte în fiecare an, pe 6 august, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului.

Această sărbătoare, reprezintă în popor începutul toamnei, fiind cunoscută şi ca Obrejenia.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului datează încă de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfâna Împărăteasă Elena a ctitorit o biserică pe muntele Tabor.

Pentru această zi în care se mănâncă pește vă prezentăm o rețetă extrem de gustoasă și sănătoasă, ca la mănăstire! Iată de ce ai nevoie pentru pește cu praz la cuptor!

Ingrediente: 750-800 g praz, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper, 50 ml vin alb, 3 linguri de muștar, zahăr, 600 g file de pește (șalău sau merluciu), 2 linguri zeamă de lămâie.

Mod de preparare: Se curăță prazul, se taie rondele și se călește în ulei încins timp de 5 minute. Se sărează, se piperează, se adaugă vinul, sarea, muștarul, iar după ce dă în clocot, se lasă să fiarbă încet, la foc mic 5 minute.

Se încinge cuptorul la 200 grade C, se spală peștele, se taie în felii care se stropesc apoi cu zeamă de lămâie. Se sărează, se piperează și se pun într-o tavă de budincă, iar peste se toarnă sosul de praz. Se bagă la cuptor pentru 20 de minute. Odată scos din cuptor, peștele se poate servi ca atare sau cu garnitură de cartofi.

 

error: Content is protected !!