Arhimandrit Sofronie: Când zici aceste 3 scurte rugăciuni, legi cu Hristos o legătură personală și nimic rău nu te mai poate atinge! Puteri nebănuite cu fiecare cuvințel! Iată-le:
Atunci când zicem rugăciunea aceasta, legăm cu Hristos o legătură personală ce scapă raţiunii
Dacă gândurile năvălesc asupră-ne şi ne opresc a ne ruga curat, trebuie să fim răbdători şi să strigăm „Doamne, miluieşte-mă!”. Prin această împotrivire activă preschimbăm, puţin câte puţin, firea omenească cea de după cădere, care face din noi fii ai celui dintâi Adam.
Luptăm, iar lupta aceasta trebuie să fie cu adevărat adâncă, să-şi însuşească un caracter cosmic. Nu, noi nu suntem doar nişte indivizi atacaţi de gânduri. Cu răbdare să strigăm: „Miluieşte-mă, miluieşte-mă!”. Iată cum să ne împotrivim relelor „gânduri”, cum să le împiedicăm a ne stăpâni. Nu vă daţi bătuţi prea curând, ci repetaţi rugăciunea până când ea va pătrunde în străfundurile conştiinţei voastre.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Atunci când zicem rugăciunea aceasta, legăm cu Hristos o legătură personală ce scapă raţiunii. Viaţa lui Hristos pătrunde puţin câte puţin în noi.
Unii se roagă în gând, cu mintea. Însă nu poate fi rugăciune fără ca inima să ia parte. În rugăciune, inima şi mintea sunt împreunate în chip nedespărţit.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 57
Părintele Sofian: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!” Aşa să o chemi: Rugăciunea în 16 cuvinte!:
Părintele Sofian: Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului! Minuni mari de tot face Maica Sfântă!! Aşa să o chemi: Rugăciunea aceasta în 16 cuvinte să o spui din tot sufletul, când nu te ajută nimeni şi eşti la necaz:
Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!”. Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă.
Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut şi omul acesta greşelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt. O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!”.
Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!”. Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.
Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.
***
De Maica Domnului se bucură toată făptura!
„Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!”
Să o avem pe Maica Domnului în conştiinţa noastră ca pe aceea care, născându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, de ea se bucură, fiindcă ea este plină de dar, toată făptura, adică toţi îngerii şi toţi oamenii cei drept credincioşi. Se bucură de Maica Domnului pentru această calitate a ei, că a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl, a purtat pe Dumnezeu Fiul, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, pentru că îngerul binevestitor i-a adus salutul: „Bucură-te, cea plină de dar,
Domnul este cu tine”, a numit-o „binecuvântată între femei”, pentru că Sfânta Elisabeta a avut bucuria, prin puterea Duhului Sfânt, să o cunoască pe verişoara sa Maria ca Maica Domnului: „De unde mie cinstea aceasta, să vină Maica Domnului meu la mine?”, iar aceste cuvinte le-a spus după ce a izbucnit din sufletul său cu bucurie şi sub puterea Duhului Sfânt: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1, 42-43).
Mai apoi, o femeie a ridicat glas din popor, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, pe când Domnul Hristos vorbea şi era impresionată de învăţătura Lui şi a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt”, iar Domnul Hristos a răspuns: „Adevărat, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el” (Luca 11, 27-28). În aceste cuvinte de laudă aduse de îngerul binevestitor, rostite de îngerul binevestitor, rostite de Sfânta Elisabeta, rostite de femeia aceea care a ridicat glas din popor şi a fericit-o pe Maica Domnului, în aceste cuvinte este temeiul cultului pe care Sfânta noastră Biserică îl aduce Maicii Domnului.
Surse: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian; Arhim. Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei.