AZI este sarbatoare. Ce trebuie si ce nu trebuie sa faci pe 30 ianuarie

AZI este sarbatoare. Ce trebuie si ce nu trebuie sa faci pe 30 ianuarie

Pe 30 ianuarie în calendarul ortodox are loc pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pentru a recunoaște valoarea teologică a Sfinților Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreagă lume.

Calendar ortodox 30 ianuarie. Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur

În această zi nu se spală. Oamenii merg la biserică și se roagă în cinstea celor trei ierarhi.

Nu înstrăina lucruri din casă.

Se spune că persoanele care dau obiecte cu împrumut în această zi vor avea parte numai de pagube materiale în următoarele luni.

„Sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi.

Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat”

Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur îi sărbătorim pe 30 ianuarie la Biserică. Viața lor a fost sfântă și plină de învățături.

„Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

Cum scăpăm de tristeţe? Sfaturi înțelepte de la un mare duhovnic român:

Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci!

N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist.

Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Şi nu acceptaţi.

Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip.

Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă.

Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din ”Ne vorbeste părintele Arsenie”, Vol. III, Ed. Mânăstirea Sihastria, 2004, pag. 105

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea.

În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale.

Sfântul Ioan Scărarul arată şi el că „acela care a urât lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?” Iar Evagrie spune:

„Cel ce se fereşte de toate plăcerile lumeşti e o cetate de nepătruns pentru demonul tristeţii. Căci tristeţea e lipsa unei plăceri, ce stă de faţă ori nădăjduite. Şi nu poate fi biruit un astfel de vrăjmaş de avem vreo înclinare pătimaşă pentru vreun lucru pământesc. Căci el întinde năvodul şi naşte tristețea tocmai în locul de care vede că suntem atraşi cel mai mult”.

Întrucât toate patimile au la baza lor iubirea plăcerii, e de la sine înţeles că la tămăduirea tristeţii este în strânsă legătură cu tămăduirea de celelalte patimi.

Evagrie tâlcuieşte lucrul acesta astfel: „tristeţea apare când nu dobândim ceea ce dorim în chip trupesc; or, de orice patimă e legată o dorinţă; de aceea, cel care a biruit patimile nu va fi stăpânit de tristeţe […]. Cel care stăpâneşte asupra patimilor a biruit tristeţea, iar cel învins de plăceri nu va scăpa de lanţurile ei.

Cel ce iubește lumea se va întrista adesea […]. Dar cel care dispreţuieşte plăcerile lumeşti nu va fi tulb de cugetele tristeţii”.

Omul supus trupului pofteşte nu doar bunuri materiale, ci şi cinstea şi slava lumească, şi atunci când am vorbit despre patima tristeţii am arătat ce strânsă-i legătura dintre ea şi slava deşartă. De aceea, una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţiie dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri ori că ele sunt prea modeste, prea mici.

În cazul acesta, tristeţea se lecuieşte prin dispreţuirea slavei şi demnităţilor lumeşti, sau şi mai bine printr-o deplină nepăsare faţă de ele, fie că le ai, fie că eşti lipsit. „Pentru întristare […] dispreţuieşte şi slava, şi necinstea”, îndeamnă Sfântul Maxim.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!