Binecuvântarea divină se revarsă peste noi, rostind această rugăciune

Binecuvântarea divină nu este un dar care ni se cuvine. Este nevoie de efort, de pocăință și răbdare, pentru a primi acest har minunat. În perioada Postului Mare, se rostesc anumite rugăciuni. Dacă sunt rostite după un anumit tipic, aduc binecuvântarea divină asupra celui care se roagă.

Ca să primești binecuvântarea divină, rostește această rugăciune în 7 zile de miercuri, seara, după ce ai postit. E bine să o rostești și în Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Paștilor.

Cere binecuvântarea divină și o vei primi
„Doamne, Dumnezeul meu, Împarate Ceresc, Mângâietorule, milostivește-Te de mine, robul Tău (se spune numele de botez)! Iartă-mi toate câte am greșit în această zi. Și lasă-Ți binecuvântarea divină să-mi mângâie creștetul. Păcatele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din obiceiul cel rău și care sunt din voia mea cea slobodă și din lene. Ori de m-am jurat cu Numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat. Sau am clevetit pe cineva în mânia mea. Sau m-am mâniat, sau fără de vreme am adormit.

Sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am miluit, sau pe fratele meu am scarbit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte. Miluieste-mă, Stapane pe mine, lenesul si nevrednicul robul Tau, usureaza-ma, izbaveste-ma ca un Bun si de oameni iubitor. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”

Rugăciunea la Sfântul Toma te scapă de necaz

Rugăciunea la Sfântul Toma
Această rugăciune se rostește de trei ori:

„O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce îndoielnic şi zăbavnic te-ai arătat spre adeverirea desăvârşită a dumnezeieştii Taine a Învierii Domnului şi a preaslăvirii Preacuratei Sale Maici, cel ce în viaţa ta şi după moarte făcător de minuni te-ai arătat şi cu mucenicească cunună te-ai încununat, apără turma lui Hristos de toată rătăcirea şi îndoiala; pe noi, cei zăbavnici cu inima, ne întăreşte pe piatra mărturisirii Sale; cu rugăciunile tale dă tămăduire rănilor sufletelor şi trupurilor noastre şi ne mijloceşte mântuirea la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!

Spre adeverirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi spre încredinţarea neamurilor datu-ţi-s-a ţie, Sfinte, şi darul de a săvârşi minuni, ca toţi, văzându-le, să slăvească pe Dumnezeu Cel ce ţi-a dăruit ţie putere multă Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfinte Apostole Toma, roagă-te pentru noi, păcătoșii!
O, Sfinte Apostol a lui Hristos Toma! Te rugam, ocrotește-ne și păzește-ne pre noi cu rugăciunile talede ispitele diavolești, de căderile în păcat și cere nouă, robilor lui Dumnezeu (aici se rostește numele celui ce se roagă) ajutor de sus în vremea necredinței, ca să nu ne împiedicăm de piatra ispitirii,
ci să mergem neabătut pe calea poruncilor lui Hristospână vom ajunge în fericitele locașuri ale raiului.

O, Apostol al Mântuitorului! Nu ne rușina pre noi, ci fii nouă ajutor și apărătorîn toată viata noastră și ajută ca această viaţă vremelnicăsă o săvârșim cu frică de Dumnezeu și cu evlavie și să ne învrednicim de răspuns bine-primitla Strașnica judecată a lui Hristos,ca să preaslăvim preafrumosul nume
al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

error: Content is protected !!