Le simtim lipsa in fiecare zi si uneori avem sentimentul ca am da orice pentru a le asculta din nou povestile, sa-i simtim din nou aproape si sa-i privim din nou in ochii lor blajini.
Bunicii au trait bucuria venirii noastre pe lume si ne-au privit cum crestem sub ochii lor, iar noi suntem aceia care ii privim cum parasesc aceasta lume. Primul ramas bun pentru un copil este acela de la bunici.
Bunicii joaca un rol foarte important in viata noastra, in masura in care ei sunt aceia care ne modeleaza spiritele si ne transmit mostenirea lor si care ne va insoti tot restul vietii.
In zilele noastre, este un lucru foarte firesc ca bunicii sa joace un rol activ in cresterea nepotilor. In multe dintre familiile moderne, ei reprezinta un suport nepretuit. Copii sunt cei care simt cel mai bine diferenta de aport al unui bunic, fata de un parinte.
Decesul unuia din bunici este prima experienta nefericita din viata noastra.
Cei care au avut alaturi bunicii in copilarie se pot considera privilegiati de soarta iar cei care au pierdut un bunic inca din vremea copilariei, nu pot sa realizeze ce pierdere mare este aceasta.
Adultii au sarcina de a-l ajuta pe copil sa treaca peste un astfel de moment nefericit, spunandu-i adevarul fara ocolisuri.
Este bine sa le spunem copiilor adevarul asa cum este el fara sa folosim metafore care sa-i induca in eroare.
Pierderea unui bunic este o imprejurare foarte delicata si este bine sa o tratam cu maxim de intelepciune si empatie.
Chiar si atunci cand pleaca din mijlocul nostru, bunicii raman intr-un fel, prezenti in vietile noastre
Mai ales atunci cand bunicii au avut un rol activ in cresterea nepotilor, ei vor ramane vesnic in sufletele si in mintile noastre. Ei au fost aceia care ne-au tinut de mana, sprijinindu-ne la primul mers.
Le simtim prezenta prin intermediul fotografiilor ingalbenite, prin mirosul prajiturilor de casa, prin limbajul lor care merge dincolo de cuvinte.
Imbratisarile bunicilor nu vor mai putea fi niciodata inlocuite cu altceva decat cu amintiri dragi si dureroase.
Sa nu razi niciodata de nenorocirea altuia. O povestioara adevarata!
Un baietel cam rasfatat isi batea joc de o batranica garbova care traia langa scoala. „Uitati-va la ea parca-i semnul intrebarii”, – spunea el cand o vedea. Alti copiii o compatimeau pe batranica, ajutandu-i pe rand sa aduca apa si lemne de foc.
Dar intr-o zi s-a intamplat o nenorocire. Niste muncitori din sat au reparat fantana, care se afla intre scoala si ograda batranei, Lucratorii au lasat fantana neacoperita si s-au dus sa aduca ciment. Baietelul rautacios fugea pe alaturi de fantana si, calcand pe margine, s-a pravalit in ea.
Desi fantana era adanca, in ea era putina apa. S-au adunat repede oamenii si l-au scos pe nenorocit repede din fantana, ducandu-l in casa la batranica. Aceea l-a spalat, i-a bandajat ranile si l-a invelit cu o plapuma sa se incalzeasca. Apoi a venit „ambulanta” si baiatul a fost internat in spital, unde a trebuit sa petreaca mai multe zile.
S-a dovedit ca isi vatamase coloana vertebrala: nu mai putea sa mearga drept, ci mergea putin incovoiat.
In schimb baiatul si-a corectat purtarea, a devenit foarte linistit, ganditor si respectuos. Spatele lui insa, asa si nu s-a mai indrepat.
„Nu rade niciodata de nenorocirea altuia!”
Pr. Alexandru Iamandii