Când ai un necaz mare, așa să te rogi Maicii Domnului, și te va ajuta

Când ai un necaz mare, așa să te rogi Maicii Domnului, și te va ajuta

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe.

Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”

Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut şi omul acesta greşelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt. O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!”.

Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!”. Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

Sursa: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului

Părintele Teofil Pârâian: Unii se închină cu semnul crucii și apoi se apucă de mâncare! Nu-i destul! Măcar Tatăl nostru!

Datoria aceasta de a te ruga dimineața și seara trebuie împlinită! Lipsa acestei rugăciuni înseamnă absentare de la-mplinirea unei datorii. Dimineața, cât ai fi de grăbit, trebuie să-ți găsești puțin timp să te rogi!

Cinci-zece minute dimineața, cinci-zece minute seara, cu conștiința că stai în fața lui Dumnezeu, este o chestiune care trebuie neapărat împlinită; apoi, rugăciunea de la masă este o deprindere cu care unii dintre noi ne-am pomenit în viața aceasta și pe care o-mplinim cu bucurie și pe care ar trebui s-o-mplinească toți credincioșii. S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune!

Unii se închină cu semnul crucii și apoi se apucă de mâncare; nu-i destul! Măcar Tatăl nostru, așa cum am pomenit noi în copilărie, trebuie să-l spunem înainte de a ne apuca să mâncăm.

Părintele Teofil Pârâian

Extras din Cuvinte către tineri, Ed. Omniscop, Craiova, 1998, pag. 33

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!