Cand incepe si ce nu e bine sa faci in postul sfintilor Petru si Pavel:

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi stâlpi ai bisericii noastre.

În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe luni, 4 iunie 2018, și ține până la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști. Dat fiind rolul major pe care l-au avut acești Sfinți Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor.

Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinență, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulțim fapta cea bună, să ne gândim și la suferințele aproapelui, iar Biserica să înmulțească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei. De asemenea, dezlegarea le pește este și pe data de 24 iunie, ziua care sărbătorește Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin. Dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Și în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la pește. Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.

Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru a fost fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei și s-a născut în Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, însa Mantuitorull-a numit Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devina pescar de oameni.

Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvantul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii (Rusaliile), dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul învătatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumina orbitoare și il mustră: „Saule, Saule de ce ma prigonești?”.

Se converteste și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit în trei mari calatorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel și-a găsit sfârșitul într-un mod la fel de tragic precum al Apostolului Pentru. A fost decapitat din porunca împaratului Nero, în anul 67.

Sursa: basilica.ro

Player video

error: Content is protected !!