Când și cum trebuie rostită Rugăciunea Tatăl Nostru!

Când și cum trebuie rostită Rugăciunea Tatăl Nostru!

Rugăciunea Domnească Tatăl nostru are origine divină

Una dintre primele rugăciuni pe care le învățăm chiar din copilărie este Tatăl nostru, o Rugăciune Domnească despre care se știe că a fost lăsată de însuși Iisus.

Când trebuie rostită
Potrivit sfinților părinți, rugăciunea are o origine divină, textul ei integral fiind păstrat în Evanghelia Sfântului Matei  şi, într-o versiune prescurtată, în Evanghelia Sfântului Luca. Se crede că însuși Mântuitorul a rostit această minunată rugăciune la rugămintea unui apostol: Doamne, învață-ne și pe noi să ne rugăm. De aceea, Tatăl nostru se numește și Rugăciunea Domnească.

Mai mult, această rugăciune se deosebește de celelalte prin marea sa putere, ușurința de a fi înțeleasă și bogăția cugetărilor.

Tatăl Nostru se rostește în fiecare zi, dimineața, înainte și după masă, seara în fața icoanei dar și în orice moment al zilei în care cerem ajutorul lui Hristos.

Citește aici despre persoanele cărora le este mereu frică. Acestea NU au credință în Dumnezeu!

Rugăciunea este următoarea:
„Tatăl nostru Carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta. Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă’n fiecare zi. Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de Cel-Rău. Amin!”. Cuvântul „Amin” cu care se termină Rugăciunea Domnească e un vechi cuvânt evreiesc, şi care înseamnă: „Aşa să fie”, „Toate să se facă după cum ne-am rugat”.

Crede în Dumnezeu și nu îți va mai fi frică!

Se spune adesea că de ce ţi-e frică de-aia nu scapi. De multe ori,această afirmaţie se şi verifică. Explicaţiile sunt multiple,dar una dintre ele este aceea că nu avem încredere în noi,în Existenţă,ne-am pierdut optimismul.

Trăind într-o continuă încordare,nu mai avem şansa de a ne bucura de viaţă. Această încordare,care nu este altceva decât o tensiune indusă, dă naştere unor boli grave în corpul nostru. Deci,nu trebuie să ne fie frică de nimic. Uşor de zis,greu de făcut.

De unde vine frica?

Pentru a înţelege cât mai bine de ce nu trebuie să ne fie frică,trebuie să încercăm să aflăm de unde vine frica şi de ce vine ea. Primele semne vin chiar din sistemul nostru de autoapărare,care ne anunţă că ne aflăm în faţa unui pericol şi lucrează pentru noi pentru a ne apăra.

Acest sistem ( mecanismul « luptă sau fugi ») ne-a fost dăruit încă de la naştere şi este un mare beneficiu pentru oameni,altfel am fi cu toţii accidentaţi sau nu am şti să ne protejăm în cazul unor situaţii deosebite,periculoase. Până aici totul este normal,natural,însă cum se ajunge la atacul de panică,de exemplu,care este maximul fricii ? Evident, prin gândurile noastre.

Noi evaluăm exagerat o situaţie şi transmitem creierului informaţia că suntem în pericol. Creierul pune în mişcare muşchii (inclusiv ai inimii) care se pregătesc pentru a ne apăra. Pericolul fiind neexistent, evident că această manevră este un consum inutil de energie atât pentru corp,cât şi mental.

Însă,informaţia a rămas pe creier şi ori de câte ori vedem o imagine asemănătoare unui pericol care s-a petrecut în realitate,fără o evaluare corectă a situaţiei, mecanismul de apărare se pune în mişcare. Dacă mai şi citim despre ce s-a întâmplat în nu ştiu ce regiune a ţării,că s-au dărâmat blocuri la cutremur în Noua Zeelandă sau că cineva a luat foc de la o brichetă cand îşi aprindea ţigara, acestea se înregistrează extrem de fidel în creier şi astfel, ajungem să nu mai discernem ce se petrece în realitate şi ce este doar în mintea noastră.

Deci, frica inexplicabilă este o exagerare a realităţii şi vine direct din gândurile noastre. Cu cât nu vedem ce se întâmplă,cu atât lucrurile se complică.

Ce spune despre noi faptul că ne este frică fără vreun motiv

Informaţiile cu privire la milioanele de posibilităţi în care am putea fi puşi în pericol rămân stocate în memoria noastră şi se activează şi doar privind ceva asemănător la televizor. Acest lucru arată clar că ne-am rupt de realitate şi trebuie să conştientizăm asta.

Odată conştientizată situaţia, trebuie să acceptam că avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm spre binele nostru. Activarea repetată a întregului proces de apărare consumă extrem de multă energie vitală şi ne putem trezi epuizaţi după câteva episoade de acestea petrecute într-o zi.

În plus,inima bate într-un ritm foarte rapid,iar sângele este pompat spre organele vitale,mai puţin spre extremităţi şi faţă (de unde este şi paloarea specifică fricii). Multe persoane chiar leşină de frică. Undeva,în planurile subtile, există şi o altă explicaţie a ceea ce se întâmplă.

Persoanele fricoase (anxioase) au impresia că sunt victimele vieţii,că lor li se întâmplă numai rău şi că nu au nici o şansă de a se salva. Cu o astfel de gândire,vibraţia fiind joasă, nu se poate amplifica energia vitală şi corpul începe să se îmbolnăvească.Prin legea rezonanţei,chiar atrag în viaţa lor situaţii defavorabile, dacă se gândesc în permanenţă la ele.

Dacă însă, am crede în Dumnezeu şi în faptul că suntem în permanenţă protejaţi,chiar dacă vin semnale de pericol de la TV sau auzim din altă parte, ele sunt rapid anihilate de această încredere în bine,de credinţă. Altfel spus, persoanele fricoase nu au încredere deplină în Dumnezeu.

Ce se poate face ?

În primul rând,trebuie să conştientizăm faptul că nu suntem în regulă, că în mintea noastră se petrec lucruri care nu au legătură cu realitatea. Apoi, senzaţiile de teamă pot fi « prelucrate » cu ajutorul unui psiholog sau,în cazurile grave,al unui psihiatru. Înainte de a se ajunge în această fază,trebuie să fim optimişti şi să credem cu tărie în Dumnezeu,Creatorul nostru,care nu ne vrea în nici un caz răul,dimpotrivă el ne protejează în permanenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!