Cele 3 cuvinte care sunt atât de puternite că alungă tot răul! Răsunetul lor fac ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure!

Cele 3 cuvinte care sunt atât de puternite că alungă tot răul! Răsunetul lor fac ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure!

În vremea încercărilor şi a necazurilor, atunci când inima este înconjurată, împresurată de gândurile îndoielii, puţinătăţii de suflet, nemulţumirii, cârtirii, trebuie să ne silim a repeta adesea, fără grabă, cu luare aminte, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”.

Cel ce va crede întru simplitatea inimii sfatul înfăţişat aici, şi îl va pune la încercare atunci când se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunoştinţe atât de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atât de puternice şi lesnicioase împotriva vrăjmaşilor gândiţi.

Singur răsunetul acestor cuvinte rostite atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, singur răsunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parcă numai cu gura şi parcă în văzduh, este de-ajuns ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure şi să se întoarcă, fugind.

***
Slava lui Dumnezeu şi slava deşartă

Nu faptul că eşti scuipat e o problemă, ci în ce stare te găseşte acel scuipat. Dacă scuipi peste o figurină de lut, când dai să ştergi scuipatul vei produce noroi. Dacă scuipatul cade peste un obiect de aur, când îl ştergi, nu faci decât să dai şi mai multă strălucire acestui metal preţios. Încât problema nu e că eşti scuipat de lume, ci cum te găseşte scuipatul: de lut sau de aur?
Duminica ce urmează, prima după Pogorârea Duhului Sfânt, este închinată tuturor sfinţilor. Biserica a ales să comunice şi astfel, adică liturgic, faptul că o conlucrare a Duhului Sfânt cu omul are drept roadă sfinţenia. Omul îşi sfinţeşte viaţa în măsura în care intră în comuniune cu Dumnezeu. Sfinţenia nu e încununarea unui proces ascetico-mistic, nu există tehnici de dobândire a sfinţeniei, ca atunci când sportivul îşi antrenează corpul şi obţine performanţe cuantificabile. Sfinţenia este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului, este “efectul” firesc al relaţiei vii, de iubire, dintre persoana umană şi cea divină. Se spune – şi am văzut şi eu adesea acest lucru – că doi soţi care se iubesc ajung, după un număr consistent de ani de căsnicie, să se semene şi fizic unul cu celălalt. Trăsăturile celor două chipuri încep a se modela în sensul asemănării. Cam aşa ceva se întâmplă în comuniunea permanentă a omului cu Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos: el seamănă tot mai mult cu Cel după al Cărui chip a fost creat.

***

Există şi situaţii în care oamenii nu se străduiesc a se modela după Chipul desăvârşit al lui Hristos, ci mai degrabă vor a-L modela pe Dumnezeu după chipul şi mintea lor. Am constatat, în ultimii ani de zile, adesea perplex, cum unii ce sunt (sau se declară a fi) din Biserică, îşi tot caută dreptatea prin mijloacele de comunicare în masă, mai ales pe internet. E unul mai prigonit decât altul, unul mai “ortodox” decât altul şi fie sunt în puternice polemici, fie se susţin – se laudă – reciproc.

Ar fi de râs şi a-i putea să-i priveşti ca pe nişte copii neştiutori şi neastâmpăraţi, dacă nu i-ai vedea cât de grav se pronunţă în formule pe care nu şi le pun absolut deloc la îndoială. Par a avea mandat direct de la Dumnezeu când vorbesc. Tare mi-e că, la o adică, nu vor accepta nici măcar formula după care s-au pronunţat hotărârile atâtor sinoade sfinte din Biserică – adică “părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” -, argumentând că lor nu “li se pare”; ei sunt absolut siguri!

***

Prezenţa lui Dumnezeu este una care hrăneşte şi înviorează fiinţa noastră. De aceea, după ce se roagă sau participă la sfintele slujbe, omul simte că s-a mai întremat niţel, că starea sa sufletească (şi chiar cea trupească) s-a schimbat în bine. Când nu ne hrănim cu viaţa lui Dumnezeu, cu ceva tot ne hrănim, dar din cele create. Vedeta de pe scenă se hrăneşte din ovaţiile şi aplauzele spectatorilor. Fotbalistul de la Cupa Mondială – care a debutat în aceste zile -, din încurajările tribunei.

Posesorul unui cont de Facebook, adesea cade în ispita de a se hrăni cu câte un “like” sau un “share”. “Hrana” aceasta care nu e Dumnezeu se mai numeşte şi slavă deşartă. Slavă – pentru că e un soi de energie pe care o înmagazinezi. Deşartă – pentru că nu e o hrană consistentă, care dă viaţă, ci care îmbolnăveşte fiinţa omului (cam cum se întâmplă când trupul mănâncă ceva artificial, plin de “E-uri”, în loc să mănânce natural). Mândria se poate manifesta şi fără prezenţa altora. Ea se poate hrăni şi numai din închipuirea de sine a cuiva. Slava deşartă caută spre alţii ca să se “alimenteze”.

***

Domnul a spus: “Slavă de la oameni nu primesc” (Ioan 5, 41). Ca atare, nu de asta ne-a creat. Lui nu-i lipseşte nimic, nu are nevoie de nimic, cu atât mai puţin ca noi să-i dăm… slavă! Adică El nu are nevoie de a se “energiza” cu ceva din ale creaturilor… Dar noi avem nevoiesă-L slăvim, ca în felul acesta să ne împărtăşim din slava Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!