Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj?
Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui, ca persoană. Se pierde prosopon-ul (gr. Chipul), persoana, ceva din indentitate.
Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Brașov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuși erau două măști: una care râde, alta care plânge.
E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină.
Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ține de împărăția inversă a îndumnezeirii.
Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se șterge și se aseamănă cu chipul lui Hristos!
De aceea seamănă preoții între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.
La tănțicile machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observați, există un conținut telogic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simț, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumusețea feminină; în fond, o fată care se machiază recunoaște… ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci în esență, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui complex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta, pentru a merge mai departe.
Să știți că nici bărbații nu sunt departe de femei la machiaj!
Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei își cumpără, care mai de care, mașina mai puternică, telefon cât mai șmecher, câte un lanț, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o mentalitate de emisie și pe linia bărbatului.
Pe mine mă deranjează când, pentru machiaj, fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnișoarelor și doamnelor care vă machiați, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înțeles că și machiații se pot mântui.
Cu o singură condiție: să se demachieze la timp.
Părintele Constantin Necula
Extras din „Provocările străzii. Mic catehism vorbit”, Ed. Agnos
Ce se întâmplă cu oamenii care cască în biserică în timpul slujbei? Află chiar acum ce li se poate întâmpla!
Rugaciunea este un lucru foarte bun atunci cand se face cu gand curat, adica atunci cand Ii multumim lui Dumnezeu nu numai pentru ca ne da, dar si pentru ca nu ne da ceea ce Ii cerem, pentru ca si binele si raul sunt spre folosul nostru. Asadar, chiar si atunci cand nu primim, primim prin faptul ca n-am primit ceea ce nu este bine pentru noi. Exista cazuri in care neimplinirea unei cereri este mai folositoare si atunci, ceea ce socotim ca este un esec, este de fapt o izbanda.
De aceea, sa nu ne intristam si sa nu ne pierdem rabdarea atunci cand Dumnezeu intarzie sa ne implineasca rugaciunile. Oare nu are prea bunul Dumnezeu puterea sa ne dea ceea ce cerem, chiar inainte ca noi sa formulam cererea? Fireste ca are putere, dar asteapta de la noi un pretext sa ne ajute cu dreapta socotinta. De aceea, prin rugaciunea noastra, sa-I oferim lui Dumnezeu pretext sa ne ajute si sa asteptam cu credinta si nadejde ca El sa ne daruiasca bunatatea Sa cu intelepciune. Ne-a dat ceea ce am cerut? Atunci sa-I multumim. Nu ne-a dat? Sa-I multumim si in acest caz, pentru ca noi nu cunoastem ca El, ce este bine pentru noi.
De asemenea, trebuie sa participam la toate slujbele din biserica, daca este cu putinta. „Dar am atatea griji si probleme!”, vei spune. Tocmai de aceea sa vii la biserica, pentru ca prin prezenta ta acolo sa atragi asupra-ti bunavointa lui Dumnezeu. In felul acesta, vei afla ajutor in problemele tale, iar demonii si oamenii cei rai nu te vor putea birui. Participand la sfanta Liturghie si la celelalte slujbe, vei dobandi de la Dumnezeu armele Sale, pentru ca nimeni sa nu-ti mai poata face nici un rau.
Nu te ruga pentru raul altuia, caci aceste lucruri nu sunt pe placul Domnului. De multe ori oamenii sunt cuprinsi de stari fizice neplacute, sau sunt cuprinsi de cascat continuu, si atunci incep sa isi puna intrebarea ce se intampla cu ei, daca Dumnezeu lucreaza in viata lor sau este vorba de prezenta unui spirit nedorit in viata lor.
In credintele si superstitiile stravechi, cascatul era considerat a fi atat pacatos, cat si periculos.
Se credea ca acesta aparea dintr-un loc rau din inima care era dornic sa gazduiasca spiritele rele sau ca dadea cale libera iesirii sufletului din trup.
In Evul Mediu, intr-o superstitie raspandita, se spunea ca diavolul astepta mereu o ocazie pentru a intra in corpul unui om si a-l poseda. Satana obisnuia sa patrunda in oameni indeosebi pe gura; cand i se punea pata pe cineva si astepta prea mult timp ca respectiva persoana sa-si deschida gura, o facea sa caste si se azvarlea de indata prin gatul sau. Din aceasta cauza, atunci cand dadeau sa caste, oamenii se protejau fata de diavol facand semnul crucii deasupra gurii.
Acest lucru s-a mentinut intr-o superstitie din Estonia, potrivit careia, atunci cand casti si nu iti acoperi gura, il inviti pe diavol sa-ti fure sufletul.
Daca ai sufletul curat si ai credinta atunci cand te afli in casa Domnului, te vei simti bine mereu, vei asculta cu placere cantarile si rugaciunile bisericesti. Te vei simti eliberat si vei fi inconjurat de iubirea lui Dumnezeu si cu siguranta cu putin efort din partea ta, vei alunga toate fortele care vor sa te alunge din casa Domnului prin diferite metode (cascat, stare de moleseala, oboseala, slabiciune).
Daca este cu tine harul lui Dumnezeu, o slujba lunga de cateva ore ti se va parea ca trece intr-o clipa si intreaga ta viata va fi insotita de pace si sfanta bucurie. Pentru asta trebuie sa te rogi des, sa crezi cu toata inima in puterea binefacatoare a lui Dumnezeu, sa te spovedesti regulat, sa te impartasesti cu Sfintele Taine cu binecuvantarea duhovnicului.