Citește această rugăciune la începutul săptămânii pentru a avea protecție divină!

Pentru a începe bine această săptămână și pentru a avea protecție divină, este bine să citiți această rugăciune.

Iată mai jos și textul!

„Preaputernice Doamne Dumnezeule, îmi aduc aminte că te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră. Și ai fost vândut pe treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean.

Pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile diavolului. Te rog să Te milostivești asupra mea, păcătosul! Și să mă răscumperi și pe mine, vânzătorul și de toate zilele ucigașul. Și aceasta să o faci, pentru ca să cinstesc nașterea Ta cea sfântă. Și să mă închin Dumnezeirii Tale.

Dă-mi, Doamne, iertare păcatelor mele celor multe, și putere să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că te-am amărât fără de număr.

Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare, ca un doctor bun precum vei vrea, pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.

La Tine drept aceea am toată nădejdea mea, crezând că precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă pui întru împărăția Ta.

Amin!”

Rugăciunea către ocrotitorul copiilor, vă apără copiii de boli și necazuri!

Considerat ocrotitorul copiilor și al mamelor, sfântul Stelian este cel care vă ajută ori de câte ori copilul dumneavoastră se îmbolnăvește sau are necazuri. Citiți această rugăciunea aducătoare de mare folos.

Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te.

Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine.

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”.

 

error: Content is protected !!