Considerată mult timp o practică a călugărilor, rugăciunea inimii sintetizează de fapt toată credința, dragostea și nădejdea, mântuind pe cel care a o rostește.
Este formula neschimbată de veacuri…
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
Acestea sunt cuvintele de aur ale rugăciunii inimii, o formula neschimbată de veacuri, dar care face minuni cu cel care o rostește. Această rugăciune nu se spune doar de către călugări, ci trebuie să devină o practică a noastră, a oamenilor obișnuiți, pe care să o rostească cu multă smerenie și mai ales perseverență pentru a vedea rezultatele.
Rugăciunea inimii poate fi spusă ca atare sau însoțită de alte rugăciuni sau acatiste, care au darul de a întări credința celui care o rostește. Sigur că multă lume se întreabă câtă vreme trebuie spusă această rugăciune. Răspunsul este: mereu, pentru că aceasta este măsura dragostei pe care i-o purtăm Domnului. De aceea, trebuie rostită în orice moment al zilei, de câte ori simțim nevoia, când mergem pe stradă, când stăm acasă, când lucrăm, în fiecare secundă a vieții noastre. Pentru că doar prin această poartă vom intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Rostește Rugăciunea către toți sfinții pentru Judecata de Apoi!
Judecata de Apoi este momentul în care fiecare dintre noi vom da socoteală pentru faptele bune sau rele pe care le-am făcut de-a lungul existenței noastre.
Ne putem pregăti pentru acel moment, rostind următoarea rugăciune…
“Cine nu va plânge pentru mine, care pentru o desfătare măruntă am disprețuit Împărăția Cerurilor, nesocotind focul cel nesfârșit? Dedându-mă patimilor, mi-am pierdut vrednicia sufletului și m-am făcut asemenea dobitoacelor necuvântătoare.
Mă odihneam oarecând, îmbogățit cu dumnezeieștile dăruiri, iar acum am îndrăgit sărăcia patimilor. M-am înstrăinat de virtuți, plecând în țara cea depărtată a patimilor. După ce m-am făcut astfel de bunăvoie, nici ochii nu mai pot să mi-i înalț către Domnul Cel Milostiv. Plângeți, Cuvioșilor și Drepților, pentru mine, cel cuprins de patimi și de păcate. Plângeți, nevoitori ai înfrânării, pentru mine, lacomul cu pântecele și iubitorul de desfătări.
Plângeți, cei milostivi și îngăduitori, pentru mine, cel nemilostiv și amărâtor.
Plângeți, cei ce ați plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru mine, cel ce am făcut placul oamenilor.
Plângeți, cei ce ați dobândit blândețe, pentru mine, cel mânios.
Plângeți, cei smerit cugetători, pentru mine, cel semeț și trufaș.
Plângeți, cei ce ați dobândit neagonisire apostolească, pentru mine, împătimitul de cele materiale și împovăratul de lăcomia averilor.
Plângeți, cei ce ați iubit plânsul și ați urât râsul, pentru mine, cel ce am iubit râsul și am urât plânsul.
Plângeți, cei ce păstrați în cuget Judecata de după moarte, pentru mine, care zic că îmi aduc aminte de Judecată, dar ale cărui fapte arată cu totul alta.
Rugați-vă, Sfinții lui Dumnezeu, pentru sufletul înviforat de toate felurile de patimi: cu ce puteți, ajutați-mi, Sfinții lui Dumnezeu!
Rugați-L dar, Sfinții lui Dumnezeu, pe Împărat pentru rob; rugați-L pe Păstor pentru oaie; rugați Viața pentru cel mort, ca să trimită mână de ajutor și să întărească smerit sufletul meu în neputințele lui”.