Citiți această rugăciune sfântă în fiecare duminică, pentru a vă curăța sufletul de păcate!

Începând ziua de duminică în acest fel, adică rostind această rugăciune sfântă, vă veți purifica sufletul și totul vă va merge foarte bine…

Așadar, citiți cu toată încrederea această rugăciune și veți observa singuri efectele!

Pentru a avea efect maxim, această rugăciune se citește în fiecare zi de duminică…

“Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm…

Întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre eliminarea patimilor și biruință asupra păcatului.

Că împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele rele și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin”.

La ce e bună Aghiasma Mare

An de an, după săvârșirea Liturghiei, preoții din întreaga Românie fac o slujbă cu totul specială, trasformând apa în Aghiasma Mare, despre care se spune că este chiar mai puternică decât anafura.

Iată cât de importantă este Aghiasma Mare în viețile noastre și care sunt momentele când trebuie folosită!

Se consumă timp de opt zile, în fiecare dimineață

Considerată “izvor de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor potrivnice, plină de putere îngerească“, după cum spun însuși cuvintele rugăciunii de sfințire a apei, Aghiasma Mare este folosită de preoți pentru a stropi credincioșii veniți la slujba de Bobotează, apoi în timpul botezului copiilor.

De asemenea, o parte din Aghiasma Mare va fi dată credincioșilor pentru a le fi de folos tot anul. Potrivit bisericii, Aghiasma Mare se va lua timp de opt zile de la sfințire, în fiecare dimineață, pe nemâncate.

Este mare păcat să beți din Aghiasma Mare chiar și dacă ați gustat ceva. După cele 8 zile, aceasta se va păstra la icoană, cu un fir de busuioc în ea, într-o sticlă curată. De asemenea, din Aghiasma Mare credincioșii vor mai bea după spovedanie, la marile sărbători și în zilele de post.

Aghiasma Mare se va lua chiar și de către credincioșii opriți de la împărtășanie, după aceasta fiind mâncată anafura. Pentru a feri casa de rele, se stropește cu Aghiasmă Mare. Nu în ultimul rând, când credincioşii au necazuri mari sau simt că se apropie un pericol asupra lor sau a celor dragi, pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă, dimineaţa, pe nemâncate, iau puţină apă sfinţită şi dau şi celor din familie.

 

error: Content is protected !!