Daca OMUL PĂZEŞTE PORUNCILE LUI HRISTOS si cheama NEÎNCETAT NUMELE LUI…

Daca OMUL PĂZEŞTE PORUNCILE LUI HRISTOS si cheama NEÎNCETAT NUMELE LUI…

Sfântul Talasie Libianul îşi exprimă convingerea că inima bună nutreşte gânduri bune, „căci precum este comoara ei, aşa sunt şi gândurile ei”.

FAPTUL CĂ ATÂT GÂNDURILE BUNE, CÂT ŞI CELE RELE PORNESC DIN INIMĂ, NU ÎNSEAMNĂ CĂ HARUL DUMNEZEIESC ŞI SATANA SE AFLĂ ÎN EA ÎN ACELAŞI TIMP. ..

Sfântul Diadoh al Foticeei precizează acest lucru: „E drept că inima izvorăşte şi din sine gânduri bune şi rele, dar nu rodeşte prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi, însă cele mai multe şi mai rele dintre gânduri le zămisleşte din răutatea dracilor; dar noi le simţim pe toate ca ieşind din inimă”.

ÎN CONTINUARE, SFÂNTUL DIADOH ARATĂ CĂ „HARUL ÎŞI ASCUNDE PREZENŢA SA ÎN CEI BOTEZAŢI, AŞTEPTÂND HOTĂRÂREA SUFLETULUI”…

Dacă omul păzeşte poruncile lui Hristos şi cheamă neîncetat numele Lui, „focul sfântului har se va revărsa şi peste simţurile mai de dinafară ale inimii, arzând cu totul neghina pământului omenesc”. Aflându-se în această stare de sporire a păzirii poruncilor şi chemând neîncetat numele Domnului, „adierea Duhului Sfânt” va stinge săgeţile diavolului „încă pe când sunt în aer”, înainte ca ele să atingă trupul.

Prin urmare, în inimă are loc cea mai mare luptă a nevoitorului creştin.

Sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu

Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni.

Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă, tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar, prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri.

Fiind Atotbun şi Atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit, nimic nu lasă” (Naum 1, 3). El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu; învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele, ca şi ei?

Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor.

Extras din Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!