„Dacă poporul este sec și gol, bisericile se pustiesc”, spune părintele Calistrat…

Părintele Calistrat a vorbit despre faptul că se consideră a fi un mare păcat în fața lui Dumnezeu să privim la televizor, în timp ce la biserică se trag clopotele.

“O săptămâna are 7 zile iar ziua 24 de ore, Sfântă Liturghie ține doar două ore, de la 10.00 la 12,00.

Este rușinos în față Sfintei Treimi, este rușinos față de Majestatea Divină, în față miilor de îngeri care cântă neîncetat: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slavă Lui!(Isaia 6:3), noi să stăm nepăsători în pat!”

”Ctitorii au lăsat o biserică, urmașii trebuie să o întrețină și să o înfrumusețeze, iar urmașii urmașilor noștri, trebuie să păstreze aceste tradiții.”

Dacă poporul este sec și gol, bisericile se pustiesc.
”Dacă poporul este credincios și biserica prinde viață. Oamenii în jurul preotului, sunt că puii în jurul unei cloști. Să luăm aminte!”, a spus părintele Calistrat Chifan.”

Părintele Arsenie Papacioc spune că „…dacă nu te răzbuni, Dumnezeu rămâne dator la tine”

De câte ori ai avut dorința acerbă de a te răzbuna, dar totuși nu ai făcut-o? Te-ai simțit mai bine în urma deciziei luate? Te-ai răzbunat vreodată? Ce ai simțit atunci? Părintele Papacioc, prin cuvintele sale tainice, ne ajută să înțelegem mai bine rânduielile vieții!

„Te mărturisești incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbești de rău, și ele se înregistrează toate.

E ușor să spui: “Uite ce a făcut!”, dar tu nu știi de ce a făcut și nici nu-i cunoști întoarcerea lui cu lacrimi. Și nu auziți că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut?

Și ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, și asta-i prost, să se vorbească cu ușurință de rău de altul: “Da’ ce, numai eu vorbesc? Da’ ce, nu merită? Da’ ce, nu văd eu ce face?”

Fraților, nu există în creația lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu știe Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu decât de oameni? Și atunci, sigur că suntem urmăriți.

Și nouă ni se cere dăruirea. Vreți să biruiți: smeriți-vă și nu judecați pe nimeni. Pentru că în felul acesta veți fi liberi. Altfel nu.

Îți duci viața în funcție de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. Iei lucruri prin comparație. “Eu nu sunt așa!” și te iei în comparație cu un om pe care tu îl numești ticălos. De ce nu te iei în comparație cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparație cu diferiți Părinți cunoscuți, care duc o viață aleasă?

Mântuitorul spune: “Iubiți pe vrăjmași”, pe cel care-ți face rău. Cum e vorba: “Mi-a zis, și i-am zis, și am să-i zic!” Nu numai că nu-l ierți, dar te gândești la o răzbunare față de el. Vreți răzbunare?

Vă învăț eu: să-l iubiți și să-l pomeniți la rugăciune. Pentru că, dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, și e mai bine așa, că spune și Scriptura: “Răzbunarea e a Mea”.

Extras din “Ne vorbește Părintele Arsenie”, ediția a 2-a, Vol. 3, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 43-44

 

error: Content is protected !!