Puterea semnului Sfintei Cruci s-a arătat de-a lungul timpului în nenumărate feluri. Pe unii i-a vindecat de boli, pe alții i-a izbăvit din ispite iar pe alții de la moarte, după cum mărturisește și Starețul Ambrozie de la Optina în următoarea întâmplare. Un om căruia îi plăcea să bea mult, odată s-a îmbătat și s-a rătăcit. Apoi i s-a părut că vine cineva spre dânsul, îi pune vodcă în pahar și îl îndeamnă să bea. Dar el, mai înainte să bea, avea obiceiul să-și facă semnul Sfintei Cruci.
Îndată ce s-a însemnat cu acest puternic semn, imaginea aceea a dispărut și a auzit deodată lătratul unui câine. Când și-a venit în fire, a văzut că se afunda într-o mlaștină periculoasă, și dacă nu ar fi auzit lătratul câinelui, nu ar mai fi putut ieși de acolo. Iată de ce este bine să ne însemnăm cu Sfânta Cruce nu doar atunci când trecem pe lângă o Biserică și când participăm la sfintele slujbe.
Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spunea că cei care trăiesc cu evlavie și frică de Dumnezeu, se însemnează cu semnul Sfintei Cruci atunci când încep și când termină o rugăciune, la începutul citirii unei cărți sfinte, la începutul și sfârșitul unui lucru, la plecarea în călătorie și la întoarcerea din ea, când sunt tulburați de vreo frică, de vreo veste rea, sau de oarecare gânduri rele, când se scoală și când se culcă, când stau la masă și când se ridică de la masă.
Iar acest semn îl fac aducându-și aminte de puterea cea mare a Celui ce a sfințit Crucea cu preacuratul și prea scumpul Lui Sânge. Pe aceasta, Domnul ne-a lăsat-o ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului, dar și ca semn dumnezeiesc, după cum spune în Cartea Psalmilor: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă de la fața arcului (Psalmul 59, 4).
Atunci când ne rugăm, însuși trupul nostru trebuie să participe la această taină, fie prin plecarea capului, prin îngenunchere, metanii și închinăciuni, fie prin semnul crucii, pe care îl facem cu mâna dreaptă, sau prin ridicarea mâinilor și lovirea pieptului cu mâna, ca în Vechiul Testament. După cum zice Regele David în Psalmul 62: „Așa Te voi binecuvânta în viața mea și în numele Tău voi ridica mâinile mele.” În timpul rugăciunii, semnul crucii poate exprima credința noastră în Sfânta Treime, sau ne poate ajuta să ne întărim în credință, să cerem ajutorul lui Dumnezeu în vreo problemă, să alungăm gândurile și ispitele, prin puterea numelui Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Ce înseamnă semnul Sfintei Cruci Puterea acestui semn stă în faptul că, atunci când ne însemnăm cu el, fie trupul, fie alimentele sau alte lucruri, chemăm numele Domnului.
Când spunem „în numele Tatălui”, Îl cinstim pe Dumnezeu-Tatăl, Stăpânul tuturor. Când coborâm mâna la piept și zicem „și al Fiului”, exprimăm coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră. Iar când ducem mâna de la umărul drept la umărul stâng și zicem „și al Sfântului Duh”, aceasta înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu și împreunarea cu El prin harul Sfântului Duh adus de Dumnezeu-Fiul. Părintele Cleopa menționează un alt lucru important, și anume acela că închinarea noastră nu trebuie să fie numai una a trupului, ca o manifestare exterioară bazată pe gesturi.
Ea trebuie să se facă „în duh și în adevăr”, după cum a spus Mântuitorul. Adică închinarea noastră trebuie să fie una spirituală, internă. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțăm la cea exterioară, ci să ne concentrăm mai mult la cea interioară, a sufletului. „Semnul Sfintei Cruci făcut cu mâna arată o ținută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în fața lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim și cu sufletul și cu trupul nostru”, spune Părintele Cleopa.