Probabil ca ai observat si tu oameni care isi fac semnul crucii atunci cand trec prin fata unei biserici, cand aud clopotele, cand trec pe langa un cortegiu funerar, cand tuna si fulgera, cand ploua cu grindina.
Oare de ce fac toate astea?
Raspunsul este unul destul de simplu
Cand trece pe langa o biserica, credinciosul se inchina ca sa isi marturiseasca credinta.
Insemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere crestineasca foarte veche, chiar din timpul Sfintilor Apostoli. “La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci” (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).
De asemenea, crucea nu lipseste niciodata de pe varful turlelor bisericilor si al clopotnitelor, iar in cimitire, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de cantari in cinstea Sfintei Cruci.
Cand facem Sfanta Cruce, facem oare si o marturisire de credinta?
Fara indoiala. Facand semnul Sfantei Cruci, marturisim credinta in Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe Cruce, si credinta intr-un Dumnezeu in trei ipostasuri. Intr-adevar, cand facem semnul Sfantei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei fete dumnezeiesti; iar semnul Crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu, facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe Cruce. Asadar, semnul Sfantei Cruci este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu multa evlavie Sfanta Cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii Sfantei Cruci.
Crucea, faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie. De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea Sfantei Cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea Sfantei Cruci. In multe locuri Crucea este asezata la fantanile cu apa de baut si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita prin aratarea semnului Fiului Omului pe cer (Matei 24, 30), adica a Crucii.
Semnul Crucii se face astfel:
indoim inlauntru si lipim de podul palmei drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam varfurile degetelor gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.
Orice rugaciune se incepe cu rostirea: „In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, insotita de semnul Sfintei Cruci, astfel: cand zicem: „In numele Tatalui…” ne insemnam pe frunte; cand zicem: „Si al Fiului” ne insemnam pe piept; cand zicem: „Si al Sfantului Duh”, ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si incheiem zicand: „Amin”.
Insemnarea cu semnul Crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul Crucii insotind orice rugaciune rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica sau pe langa o troita, cand incepem si cand sfarsim un lucru ori, cum spune Tertulian († 240), „La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam… cu semnul Sfintei Cruci”.