De ce nu te ascultă Dumnezeu când te rogi? Uite ce se întâmplă dacă te rogi aşa!

De ce nu te ascultă Dumnezeu când te rogi? Uite ce se întâmplă dacă te rogi aşa!

Pe cel care se roagă doar pentru el nu-l va asculta Dumnezeu niciodată! Nu numai pe fariseu [nu l-a ascultat]. Niciodată. Mântuitorul spune mai clar: „Cine vrea să se mântuiască numai el, nu se va mântui”.

Capul familiei e acela care se jertfeşte pentru mântuirea tuturor din familia lui, de care răspunde el. Mântuitorul S-a jertfit pentru toţi cei care sunt în Biserica Creştină. Deci, de aceea e capul Bisericii Mântuitorul, că S-a jertfit pentru toţi; de aceea capul familiei e capul familiei, ca să se jertfească – întâi învăţând pe soţie, pe copii, pe părinţi, pe fraţi, ce trebuie să facă ca să se mântuiască, zi şi noapte asta să fie prima lui grijă, aşa cum un căpitan de corabie cu pânze nu are să-şi salveze viaţa până ce nu-i salvează întâi pe toţi…

***
Oare Dumnezeul nostru este Baal? Dumnezeu aude și ajută. Se poate să nu-I simți ajutorul. Dar cauza nu este Dumnezeu, ci tu însuți, ca una care alungi ajutorul Lui cu mândria.

Dacă nu ar exista pericolul de a ne-o lua în cap și a ne mândri, e cu neputință ca Dumnezeu să nu ajute. Bunul Dumnezeu vrea să ne izbăvim de patimile noastre, însă nu ne ajută să ne izbăvim dacă avem mândrie sau predispoziție spre mândrie, căci astfel am crede că am reușit fără ajutorul Lui.

De aceea, atunci când Îl rugăm pe Dumnezeu cu toată inima noastră să ne ajute să ne izbăvim de o patimă, iar El nu ne ajută, trebuie să înțelegem îndată că în spatele acestei patimi se ascunde o alta mai mare, care este mândria. Dar fiindcă nu vedem mândria, Dumnezeu lasă să rămână acea patimă care se vede, cum ar fi, de pildă, lăcomia pântecelui, flecăreala, mânia și celelalte, ca să ne smerim. Iar când ne scârbim de patimile noastre din pricina căderilor continue, când ne cunoaștem neputința și ne smerim, atunci Dumnezeu ne ajută și urcăm treptele duhovnicești câte două odată.

***

Scrieţi că dorinţele cele bune nu se împlinesc întotdeauna. Să ştiţi că Domnul nu ne îndeplineşte toate dorinţele bune, ci numai cele ce slujesc spre folosul nostru sufletesc. Dacă noi, în educarea copiilor noştri, ştim să alegem învăţătura potrivită vârstei lor, cu atât mai mult ştie Domnul, Cunoscătorul inimilor, ce şi când ne este de folos.

Precum există vârstă duhovnicească ce se socoteşte nu după măsura anilor, nici după lungimea bărbii, nici după riduri, sau precum uneori copiii de 15 ani învaţă în rând cu cei de 8 ani, tot astfel se întâmplă şi în cunoaşterea duhovnicească. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)
***
Din ce cauză astăzi nu ne mai putem ruga asemenea părinţilor noştri de demult şi nu mai avem răbdare la sfânta rugăciune?

– Spune un sfânt părinte că precum apa stinge focul, aşa uitarea stinge rugăciunea. Nu ne mai putem ruga astăzi pentru că am uitat şi uităm de Dumnezeu. Iar uitarea este înainte mergătoare a îndepărtării de Dumnezeu. Apoi, nu ne mai rugăm astăzi cu aceeaşi evlavie ca înainte, pentru că am slăbit cu toţii în credinţă. Cine crede cu tărie în Dumnezeu, se teme de Dumnezeu, Îl iubeşte pe Dumnezeu şi se roagă Lui neîncetat, pentru că nu poate trăi fără de Dumnezeu, departe de Tatăl nostru cel ceresc. Cred că slăbirea credinţei în Dumnezeu este pricina cea mai mare a slăbirii rugăciunii în rândul credincioşilor. Tocmai de aceea sectarii amăgesc pe unii credincioşi, rostind predici, care atrag şi încântă pe cei mai slabi în credinţă.

Dacă vrem să ne umilească Dumnezeu, să ne ierte de păcate şi să ne ocrotească de tot felul de ispite şi primejdii, trebuie să ne silim la sfânta rugăciune ziua şi noaptea. Să citim, mai ales noi, călugării, la Psaltire, cea mai mare putere; să citim cele şapte laude din Ceaslov, acatiste, paraclise sau mai ales să rostim rugăciunea lui Iisus; iar în sărbători, precum cerbul la izvoare, aşa să venim regulat la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie. Şi, dacă ne luptă diavolul cu uitarea, cu necredinţa, cu lenea, cu somnul sau cu grijile acestei vieţi, noi să ne rugăm măcar cu gura, împlinind pravila dată nouă de duhovnic, pe cât vom putea. Cu timpul ne va ajuta Domnul să trecem de la cantitate la calitate, de la rugăciunea cea risipită a gurii, la rugăciunea cea curată a minţii şi a inimii. Şi atunci, gustând din bucuria Duhului Sfânt, vom vedea „ce bun este Domnul!”.

Surse: Filocalia de la Optina; Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul V; Părintele Adrian Făgeţeanu, Extras din Viaţa mea, Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău; Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!