„De ce să ne rugăm, când Dumnezeu ştie de ceea ce avem nevoie mai dinainte?”

„De ce să ne rugăm, când Dumnezeu ştie de ceea ce avem nevoie mai dinainte?”

„De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiaţi mie, „când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?” Dar eu le spun „Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguţătorie josnică.

Voi nu vă rugaţi lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, înţelepciunea cerului nu primeşte rugăciunile de pe limba voastră”.

„De ce să ne rugăm”, mormăie apropiaţii mei, „când Dumnezeu ştie de ceea ce avem nevoie mai dinainte?”

Dar, cu tristeţe eu le răspund: „Aceasta este adevărat, Dumnezeu ştie că voi n-aveţi nevoie de nimic în afară doar de El. La uşa sufletului tău, El aşteaptă să intre. Prin rugăciune, uşile se deschid pentru ca Împăratul slavei să poată intra. Nu spune unul dintre voi celuilalt la uşa voastră: „Intraţi, vă rog?”.

Dumnezeu nu caută slavă pentru Sine, ci pentru voi. Toate lumile din univers nu pot adăuga nimic la slava Sa, cu atât mai puţin voi. Rugăciunea voastră este o slăvire adusă vouă, nu lui Dumnezeu. Plinătatea şi mila se află Într-Însul.

Toate cuvintele cele bune pe care voi le îndreptaţi spre El în rugăciune, se întorc către voi îndoit.

O, Împăratul şi Dumnezeul meu Cel plin de slavă, doar înaintea Ta mă plec şi mă rog. Pătrunde în mine, ca un şuvoi năvalnic pe nisipul cel însetat. Ci doar revarsă-Te în mine. Tu, Apă de Viaţă dătătoare; atunci iarba va creşte uşor în nisip şi mieluşei albi vor paşte în iarbă. Ci doar revarsă-Te în sufletul meu însetat, Viaţa mea şi Mântuirea mea.

Din Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003,  p. 44-45

Sursa: altarulcredintei.me

Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta.

Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.

Oamenii plini de înţelepciune duhovnicească judecă felul de a fi al unui om oarecare după Sfânta Scriptură, căutând să se încredinţeze dacă spusele lui sunt după voia lui Dumnezeu. Şi numai după aceea îşi dau o părere sau alta despre el.

Când se întâmplă să fii în lume, în mijlocul unui grup de oameni, nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufletului, mai ales dacă între ei nu observi nici o dorinţă de a asculta asemenea lucruri.

În acest caz, trebuie urmată învăţătura Sfântului Dionisie Areopagitul, care spune: «Cel ce s-a îndumnezeit pe sine prin cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti, şi ascunde în taină sfânta înţelepciune în faţa norodului celui neluminat, să şi-o păstreze ca pe una ce ar fi asemenea cu a lor, căci nu este bine, cum zice şi Scriptura, să arunci mărgăritarele cele înţelegătoare înaintea porcilor, căci acelea sunt o podoabă curată, luminată şi de mare preţ».

Pentru aceasta trebuie să ascunzi întru tine, cu toată luarea aminte, comoara darurilor. Altfel le vei pierde şi nu le vei mai găsi. Iar când nevoia va cere sau când va veni vorba şi de lucruri duhovniceşti, atunci trebuie să-ţi deschizi gura şi să grăieşti deschis pentru slava lui Dumnezeu, după cuvântul care zice: Căci calea este acum deschisă.

Din Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Shihăstria, p. 377-378

Sursa: altarulcredintei.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!