Depresia este un duh! De aceea medicii nu-i găsesc leac! Psalmul care izbăveşte!:

Depresia, dragii mei, este un duh. De aceea medicii nu-i gasesc leac si oricite dovezi i-ai aduce, nu se lasa convins. Despre acest duh scrie si prorocul David in psalmul 90: este „dracul cel de miaza-zi”. Redactorii moderni, atinsi probabil de acelasi duh, au diortosit in „molima ce bintuie intru amiaza”. „Duhul amiezii”, aceasta fiara pierzatoare, este dulceaga si linge pe cei lenesi, pina ii inghite cu totul, daca nu ne intoarcem sub acoperamintul Celui Preainalt.

PSALMUL 90

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
„Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.
Ieromonah Savatie Baştovoi

***

Rugaciune pentru izbăvirea de depresie şi de feluritele boli sufleteşti

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi mă vindecă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit bunătatea şi iubirea Ta. Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta, toată fărădelegea am săvârşit-o, arătatu-m-am lipsit de toată virtutea şi sănătatea sufletului şi a trupului. Slăbănogit-a trupul meu, umplutu-s-a de răutăţi sufletul meu, slăbit-a duhul meu. Stricatu-s-a voia mea, toate se înăbuşă şi suferă înlăuntrul meu, coborâtu-m-am până în iadul cel mai de jos.

Izbăveşte-mă, Doamne, de apăsarea şi durerea sufletească, şi de greutatea inimii care mă stăpâneşte cu dreptate. Săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu de nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a sufletului şi a trupului meu. Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă, nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet. Depărtează de la mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu. Ţine departe de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea.

Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii, mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte, căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. împacă viaţa şi sufletul meu, Doamne!

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene, care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-Se voia Ta, după cum doreşti.

Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă cuprind în toate zilele vieţii mele.

Miluieşte şi iartă, Doamne, sufletul şi trupul meu cel apăsat şi plin de răutate. Tu eşti Bucuria şi Lumina, învierea şi Viaţa, Primăvara şi Pastele desfătării noastre. Tu ai zis: ţie îţi vestesc că: „Nu Mă voi depărta de tine şi nici nu te voi părăsi”. Tu eşti Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului” căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria tuturor, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor, netrupeştilor Puteri, cu rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu rugăciunile slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin!

error: Content is protected !!