„După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora!”

„După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora!”

Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi se mişcă continuu. Ce anume rămâne neschimbat în societate, în înrudirile şi în colaborările dintre oameni? Numai în căsătoria legiuită stăpâneşte dragostea curată şi dezinteresată, deoarece, potrivit poruncii dumnezeieşti, „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu trebuie să despartă”.

Unitatea celor doi soţi a fost consacrată de la începutul zidirii. Nu există greşeli în creaţie, de vreme ce Sfânta Scriptură mărturiseşte că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”. Dumnezeu a prevăzut căderea omului şi modul înmulţirii lui şi de aceea a impus unitatea celor doi întru unul, pentru ca să fie ţinut ipostasul vieţii prin iubire. Acel „iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14) se referă la credincioşi, în care este pusă în lucrare voia Lui. În Vechiul Testament Dumnezeu i-a condus pe credincioşii Săi slujitori la unitatea adevăratei căsătorii şi le-a prezentat-o ca model, în cea mai de jos lipsă de învăţătură şi neştiinţă care domnea în vremurile de atunci.

Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, niciun fel de pericol (zguduitură) nu va putea să o influenţeze, nici chiar socrii! Am silit, dacă ni se permite expresia, pe unii soţi ideali la o vârstă matură să ne lămurească din propria lor experienţă care este elementul necesar al căsătoriei, şi nu ne-au ascuns ce este dragostea. Doamne de neam bun ne-au descoperit, de asemenea, că: „Pe noi, ca femei, nimic altceva nu ne linişteşte şi nu ne aduce pacea, decât simţirea că soţul nostru ne iubeşte cu adevărat, numai pe noi. Din păcate, ca femei, suntem suspicioase, influenţate fiind de mediu”.

Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora, care este pornită spre distrugere.

Gheronda Iosif Vatopedinul

Sursa: Dialoguri la Athos, Ed. Doxologia, Iaşi, 2012, pag. 125-126.

Cum să ne comportăm atunci când părinţii, chiar când nu locuiesc împreună cu tinerii căsătoriţi, se implică prea mult în viaţa acestora, până la insuportabil chiar?

Canoanele bisericeşti nu le dau părinţilor astfel de drepturi. Dimpotrivă, copiii au dreptul să apere independenţa propriei familii, în conformitate cu credinţa pe care o mărturisesc. Chiar dacă, în acest caz, va trebui să intri pentru un timp oarecare în conflict cu rudele, este mai bine să se întâmple aceasta, decât să le permiți părinţilor să împiedice dezvoltarea completă, din toate punctele de vedere, a noii familii.

Problema acestei implicări a părinţilor se agravează şi prin faptul că nici tânărul soţ nu se simte în totalitate responsabil, cap al familiei, şi nici tânăra soţie nu este convinsă că aceste imixtiuni vor avea repercusiuni asupra relaţiei dintre ei. În acest caz, este mai bine să refuzi grija părinţilor, chiar dacă aceasta va însemna o înrăutăţire a relaţiilor cu ei.

Sursa: Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 301-302.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!