Există nume „creştine” şi „necreştine”? Cum e bine să îți numești copilul? Răspunsul incredibil oferit de un preot

Există nume „creştine” şi „necreştine”? Cum e bine să îți numești copilul? Răspunsul incredibil oferit de un preot

Un preot a fost întrebat cum este bine să îți botezi copilul și de ce unele nume nu sunt acceptate de biserică.

Iată răspunsul său incredibil. „Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?

Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.

1.Numele în general este mai mult decât un apelativ sau un cod alfabetic personal (analogic cu codul numeric personal). Teoretic, omul poate purta orice nume (dorit de el sau de părinţii lui), dar trebuie să fim conştienţi că acesta va fi purtat toată viaţa şi chiar dincolo de această viaţă, şi va creşte sau va scădea în popularitate odată cu persoana care poartă acel nume. De aceea numele nu trebuie pus la întâmplare sau schimonosit după bunul plac, pentru că el se identifică cu persoana care-l poartă.

2.Primii creştini „dintre neamuri” (adică non-iudeii) purtau nume păgâne, iar la botez acestea nu erau schimbate pentru că supra-numele de „creştin” sfinţea „numele mic / prenumele”, oricare ar fi fost acesta. Sfântul Mucenic Dimitrie (Δημήτριος), de exemplu, purta numele unei zeităţi păgâne (Demetrius), dar şi-a păstrat acest nume şi după botez, iar prin viaţa, şi mai ales moartea sa (martirică), a sfinţit acest nume atât de iubit astăzi de noi. Aceeaşi situaţie o avem şi la Sfântul Dionisie, iar exemplul este valabil pentru multe alte sute şi mii de sfinţi din primele veacuri, care nici nu aveau cum şi de unde să împrumute doar nume de sfinţi. Culmea e că uneori, chiar dacă la botez numele erau schimbate, Biserica continua să-i pomenească după numele lor vechi păgâne, considerate astăzi nume de sfinţi. Aşa este cazul Sfântului Kneaz Vladimir, botezat Vasile sau a Sfintei Kneaghine Olga, botezată Elena.

3.Totuşi, de prin secolele IV-V, se observă tendinţa de a pune copiilor de creştini doar nume de sfinţi, dar tendinţa nu a devenit niciodată o regulă general valabilă, ci doar un sfat. În unele medii creştine, printre care se numără şi Rusia Ţaristă de până la 1917, numele erau puse de obicei după calendar, conform datei naşterii sau botezului şi nu de puţine ori era ales chiar de preot. Iată de ce ruşii au foarte multe nume care în România sau Grecia sunt considerate exclusiv călugăreşti (Maxim, Vitalie, Ghenadie ş.a.). În alte ţări sau regiuni era obiceiul de a da copiilor numele unor rude sau personalităţi ale neamului (Traian, Cezar – la latini), fiind acceptate şi nume populare (Mircea, Radu, Neagu/Neagoe, Doina – la români; Ruslan, Igor, Oleg – la ruşi) sau nume de flori (Viorel, Viorica ş.a. – la români). O parte din aceste nume, atât de la români cât şi de la ruşi, au ajuns şi în calendar, iar unele (încă) nu.

4.Numele creştine (sau devenite creştine) au forme variate, iar diferenţa de scriere sau pronunţie nu trebuie să ne sperie, pentru că ea nu contează. Cel mai frecvent nume de bărbat – Ioan, este cunoscut în lume sub zeci de transliterări şi pronunţii (Ion, Ivan, John, Jean, Jovan, Giovanni, Johann, Juan, Janos, Jan etc.), dar el rămâne totuşi acelaşi nume, fiecare folosind varianta locală. Acest lucru este valabil cu multe alte nume şi doar un preot lipsit de cultură generală poate să spună că el botează cu numele „Gavriil”, dar nu şi cu cel de „Gabriel”, pe simplul motiv că nu l-a găsit în calendar exact aşa cum ştie el. Ar fi cazul să înţelegem că o bună parte din diferenţele de transliterare şi pronunţie a numelor se datorează celor două moduri de a citi limba greacă: erasmic sau reuchlinian. Grecescul Μιχαήλ poate fi citit şi Mihail, dar şi Michael – şi ambele sunt corecte (într-un anume fel). La fel e şi cuΓαβριήλ, care este Gavriil şi Gabriel în acelaşi timp.

5.O altă problemă o reprezintă schimbarea genului unor nume. În tradiţia monahală este extrem de cunoscută practica feminizării unor nume bărbăteşti, de aceea nimeni nu se scandalizează când aude aşa nume de călugăriţe precum Serafima, Siluana, Macaria ş.a. Cunosc însă preoţi din Moldova care nu au vrut să boteze fete cu numele Daniela (prorocul Daniil/Daniel), Adriana (Sf. Adrian), Andreea (Sf. Ap. Andrei), Nicoleta (Sf. Nicolae) sau chiar Mihaela şi Gabriela (Arhanghelii Mihail şi Gavriil). Nu găsesc altă explicaţie decât lipsa de cultură a celor care refuză să boteze cu nume feminizate, deşi practica este pe larg folosită în mediul monahal. Apropo, se cunosc şi cazuri de masculinizare a unor nume, precum Anastasie, Athanasie ş.a., care în forma de substantiv comun sunt la feminin, scrie ortodoxia.me.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!