Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate! (citiți și vă minunați!)
Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
-Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus:
-Ţi-am spus noi ! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat ! Ce mare ghinion.
-Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate !
-Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !
Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
Ce mai noroc ! strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
-Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate ! le răspunse bătrânul. Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
-Ce noroc pe tine ! strigară vecinii. Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.
Bătrânul le răspunse:
-Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate ! Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !
Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi plină de smerenie și de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divină.
Articol relatat de portalul ortodox.md
De ce facem metanii atunci când ne rugăm?
Nu ar trebui să facem metanii dacă nu înţelegem de ce le facem şi ce simbolizează ele. Acest gest liturgic poate fi pus în legătură cu plecarea capului – „Capetele noastre Domnului să le plecăm”, spunem la slujbă.
De ce ne plecăm noi capul în faţa lui Dumnezeu? Pentru că mintea noastră, raţiunea noastră, capul nostru ne-au rătăcit şi ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi acum ne plecăm capul, mintea, raţiunea în faţa Domnului şi îi cerem lui Hristos, care este Capul Bisericii, ca El să devină capul nostru.
În limba greacă, „metanoeo” înseamnă schimbarea, înnoirea minţii. Ne plecăm până la pământ, dând dovadă de pocăinţă şi de smerenie faţă de Hristos, mărturisind că din pământ am fost luaţi şi în pământ ne vom întoarce, căci păcatul ne-a adus moartea şi moartea ne duce în pământ. Dar nu vom rămâne acolo, pentru că în Hristos murim păcatului – şi acest lucru e simbolizat de plecarea noastră la pământ, ca apoi să înviem virtuţii, lucru simbolizat prin ridicarea capului.
Deci, metania este un act prin care mărturisim că murim păcatului şi că înviem în Hristos. Metaniile exprimă starea de pocăinţă pentru păcatele săvârşite şi sentimentul de iubire al lui Dumnezeu şi numai lui Dumnezeu I se cuvine să-I închinăm acest gest liturgic.
http://ziarullumina.ro