În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile 

În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile 

Cei mai mulți dintre noi trăim cu impresia că Dumnezeu locuiește în înaltul cerului, în Biserici și în alte locuri sfinte. Sfântul Apostol Pavel spune că și trupul omului este „templu al Duhului Sfânt”. Duhul lui Dumnezeu nu se află într-un loc anume sau într-un singur loc, ci sălășluiește acolo este smerenie, pace, înțelegere și iubire.

„Două scaune are Bunul Dumnezeu: cerul cel prea înalt și inima celui smerit”. Acest lucru ni-l arată deslușit Maica Domnului, care prin smerenia ei a atras bunăvoința lui Dumnezeu față de întreaga omenire. Pentru smerenia și ascultarea ei, Dumnezeu a putut înfăptui planul de mântuire pentru lumea care pierea sub blestemul morții. Ea s-a numit pe sine „roaba Domnului”, iar Dumnezeu a făcut-o împărăteasă a cerului și a pământului și locaș al Celui neîncăput.

„Iată pe Fecioara Maria scaun al Împăratului, sfeșnicul care a ținut lumina ce avea să lumineze tuturor. Smerenia a ajuns împărăteasă: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată (Ps. 44, 11), împodobită cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor” (Ps. 44, 2), căci acolo unde omul s-a plecat în smerenie, acolo Dumnezeu a vărsat har peste buzele sale”.

Atât de mare era smerenia, curăția și cumințenia Preasfintei Fecioare, încât Dumnezeu întreg a încăput în pântecele ei. „Așa cum harul își are sălaș în Biserica drept-măritoare, așa și Maica Domnului a fost sălaș harului dumnezeiesc, încât se miră și puterile cerești cum a fost cuprins în pântecele Fecioarei Maria Cel Necuprins”. Dumnezeu caută la inima celui blând și neprihănit, care nu umblă după măreție și cinstire din partea oamenilor. Maica Domnului „a defăimat toate acelea pe care oamenii le numeau măriri: strălucirea lumii și obiceiurile omenești, și „s-a pierdut” în cele sfinte – blândețea și curăția, cuvântul lui Dumnezeu și pacea sufletului” (cf. Ps. 44, 13). Frumusețea sufletului ei este cea pe care a ales-o Dumnezeu.

Căci El „a căutat spre smerenia roabei Sale”. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că în fiecare dimineață, Dumnezeu binecuvântează cu o mână lumea întreagă, însă când vede un om smerit, îl binecuvântează cu amândouă mâinile. „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit și blând?”, grăiește Dumnezeu prin gura profetului Isaia (Isaia 66, 2).

Din smerenie decurg toate celelalte virtuți, căci în inima celui care are smerenie, Dumnezeu adaugă har peste har. „Dumnezeu vrea să avem puțină smerenie, ca să ne înrudim cu El, iar apoi toate darurile Sale vin cu îmbelșugare unul după altul”, spune Sfântul Paisie Aghioritul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!