Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc: Avem îngeri păzitori, dragii mei. Îngerul păzitor nu doarme.. păzeşte cu adevărat! Îngerul păzitor îți numără pașii și îi trece în cartea vieții. Vezi unde trebuie să mergi și unde nu te poate însoți îngerașul tău!:
Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse, sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru.
Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre, în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim, şi mulţi au murit.
Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în camere frigorifice ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne-a ajutat bunul Dumnezeu şi nu am cedat. Hristos nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui, ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El.
Aici a fost Biserica – în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete, prin alfabetul morse.
Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.
Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.
Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă!” Iar ea a răspuns: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu!” Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă.
Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii.
Mare este rugăciunea din inimile şi gurile tuturor către Dumnezeu! Rugăciunea este ca o săgeată ascuţită cu care au tras de mii de ani toţi sfinţii şi chiar cei mai simpli creştini. Rugăciunea a pătruns inima cerurilor – care erau poate mâhnite pe pământeni –, şi pe aceleaşi urme au venit răspunsurile salvatoare. Şi aşa s-a contribuit la menţinerea în viaţă a credinţei pe pământ, din neam în neam.
Rugăciunea este un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu. Este vorba de a-L face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt cu inima ta, cât mai continuu.
Ce credeţi că ne şopteşte neîntrerupt Domnul Iisus Hristos la urechea inimii noastre, cu glas îndurerat şi dulce, cu inima picurând sânge: „Iubiţi, iubiţi frumos, iubiţi pe toată lumea, iubiţi cu mai multă aprindere inima rănită. Cât am plâns şi am suferit Eu pentru rănile semenilor voştri! Fiindcă şi Eu ştiu să plâng. Şi plânsul Meu este mut şi nemângâiat de nimeni din lume. Şi cât de mult vă iubesc Eu! Şi iubirea Mea este divină. Numai atât vă cer şi-Mi este de ajuns şi Mă voi odihni în voi.”