Lauda de seara adusa ierarhului tamaduitor

În seara zilei de 8 noiembrie, la Mănăstirea Radu Vodă din București a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni și ocrotitorul așezământului monahal.

Numeroși credincioși din Capitală și din împrejurimi au luat parte la sfintele slujbe, rugându-se alături de soborul de slujitori și mulțumind ierarhului pentru binecuvântare și ocrotire.

Traditii si Obiceiuri de anul nou! VIDEO mai jos, Distribuie mai departe clipul, nu lasa datinile sa moara! Lasa un Like si un comentariu la video si spune parerea ta! Multumim!

La ceas de seară, credincioșii s-au adunat în fața Altarului deschis al mănăstirii pentru a aduce prinos de laudă sfântului vindecător. În tot acest timp, nenumărați pelerini au așteptat cu răbdare pentru a ajunge să se închine la racla cu cinstitele sale moaște. Aceasta a fost așezată încă de sâmbătă, 6 noiembrie, în baldachinul de piatră din vecinătatea lăcașului de rugăciune, alături de racla cu moaștele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou. Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina binecuvântează de 19 ani, prin sfintele sale moaște, obștea monahală și închinătorii Mănăstirii Radu Vodă.

Slujba de seară a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă şi Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum și alți slujitori.

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul este cinstit în chip deosebit în întreaga lume, fiind recunoscut ca tămăduitor și ajutător grabnic al tuturor celor care îl cheamă în rugăciune cu credință. Acesta ocupă un loc de cinste în evlavia poporului român, pelerinii căutând permanent să se închine în diferite locuri binecuvântate de prezența sfintelor sale moaște. Dintre închinătorii prezenți în această seară la Mănăstirea Radu Vodă, câțiva au ales să își împărtășească experiențele și să explice care sunt motivele evlaviei lor speciale față de ierarhul tămăduitor.

„În fiecare an, în preajma sărbătorii Sfântului Nectarie, particip la acest pelerinaj pentru a aduce mulțumire acestui sfânt minunat. Eu însămi i-am simțit grija și ocrotirea cu ani în urmă, când m-a ajutat să trec peste un episod dificil din viața mea. Intervenția lui minunată m-a ferit de o boală necruțătoare și astfel am constatat că sănătatea noastră, pe care de multe ori o neglijăm, este în mâna lui Dumnezeu, iar vindecarea vine prin sfinții Săi atunci când nu mai este nicio nădejde omenească”, a afirmat o credincioasă. Un alt închinător ne-a spus că rugăciunea înălțată către Sfântul Nectarie este de mai mult folos în aceste vremuri dificile, când sănătatea oricui este și mai puțin certă decât de obicei.

Raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou vor rămâne spre închinarea pelerinilor până marți, 9 noiembrie, la ora 22:00.

error: Content is protected !!