Andreea Nechita are 25 de ani şi este printre puţinii medici din ţară care-şi fac meseria dintr-un scaun cu rotile. O boală nemiloasă a afectat-o iremediabil de la vârsta de 16 ani și asta a făcut-o să-și dorească să ajute și alți semeni.
Andreea este medic rezident la Spitalul Sf Spiridon din Iași, iar când iși va termina rezidențiatul, se va stabili la Comănești. Tânăra vrea să fie independentă și se descurcă de minune, în ciuda problemelor sale.
„Dacă nu mi s-ar fi întâmplat toate astea, nu cred că alegeam domeniul în care lucrez acum. Eu am senzaţia că, dacă eram pe picioarele mele, nu făceam medicina.
Poate mă întorceam spre psihologie, cum am vrut în primă fază“, spune Andreea, pentru ziaruldeiasi.ro. Ea este medic rezident la Secţia Dermatovenerologie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Andreea a devenit suspectă de o boală genetică, amiorofie spinală de gradul III, când era încă copil, căci, pe măsură ce creştea, aceasta a început să meargă mult mai greu decât copiii de vârsta ei, să se împiedice tot mai des şi să urce scările din ce în ce mai greu.
Situația s-a deteriorat dramatic la vârsta de 16 ani când a rămas țintuită în scaunul cu rotile.
„În mod paradoxal, chiar dacă trebuia să spun că nu mai vreau să văd spitale în viaţa mea, eu tot acolo am vrut să fiu. Eram în clasa a X-a când m-am hotărât, şi am început să învăţ.
Ca să intru la Medicină, a trebuit să o iau de la zero, dar n-a fost o problemă“, îşi aminteşte Andreea zâmbind.
”În spital mi-a fost locul”
„În spital mi-a fost locul, aici am ajuns. Am luat examenul din prima, şi cred că a fost o confirmare că aici trebuia să fiu.
Toată facultatea am făcut-o în scaun, dar eu am vrut-o din start. Aşa am simţit, nu ştiu de ce“, mai spune Andreea. În scaun cu rotile, tânăra a participat aproape la fiecare curs şi s-a chinuit să ajungă zilnic dintr-o parte în alta, de la un laborator la celălalt.
Mama s-a s-a mutat de la Târgu Neamţ în Iaşi pentru a o ajuta și o duce și o aduce de la spital în fiecare zi. Andreea lucrează cam şapte ore pe zi şi-n rest îşi petrece timpul acasă, citind, sau în oraş, la plimbare cu prietenii.
Chiar dacă ar fi putut lucra în laborator, unde i-ar fi fost mai uşor, Andreea a preferat să lucreze în spital, să interacționeze direct cu pacientul, pentru că tocmai asta i se pare cel mai interesant.
Chiar dacă uneori, unii dintre ei o confundă cu alţi bolnavi sau chiar dacă nu îi e întotdeauna uşor să treacă de la un salon la altul în scaun cu rotile, spune că tocmai astfel de lucruri continuă s-o întărească şi să-i hrănească şi mai mult atitudinea pozitivă.