Mergi la slujba cu 7 preoți dacă suferi de orice de boală! Te ungi cu untdelemn sfințit de 7 ori și se deschide Sfânta Evanghelie pe capul tău! O slujbă extrem de puternică!

Neexistând încă un moment al ungerii de către preoți în rânduiala Liturghiei, probabil că untdelemnul binecuvântat era luat acasă, păstrat în „dulăpiorul cu medicamente” și folosit atunci când era necesar. Untdelemnul binecuvântat putea să fie consumat sau folosit pentru ungere, asemeni uleiului obișnuit.

Din manuscrisele vechi bizantine din secolele următoare și din timpul când s-a stabilit o rânduială precisă a Tainei Sfântului Maslu unită cu Sfânta Liturghie, observăm că rânduiala ungerii era săvârșită în cadrul Liturghiei Euharistice, ungerea urmând imediat după împărtășire, iar mai apoi la sfârșitul Liturghiei, după rugăciunea care se citește și astăzi, numită rugăciunea amvonului.

Vechile manuscrise demonstrează o varietate uluitoare în celebrarea Tainei Sfântului Maslu, dar singurele elemente constante au fost întotdeauna cele două rugăciuni centrale: Rugăciunea de sfințire a untdelemnului („Doamne Cel ce cu mila și cu îndurările Tale…”), plasată astăzi la începutul slujbei după ectenia mare, și Rugăciunea de ungere a bolnavului („Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor…”), rostită în timpul celor șapte ungeri din timpul slujbei.

Astfel, deși avem puține mărturii privind modul în care această slujire era îndeplinită în Biserica primară, sunt, totuși, suficiente pentru a arăta că ungerea și vindecarea erau părți ale acestei slujbe. Obiceiul ungerii cu untdelemn, întâlnit atât la păgâni, cât și la iudei, a fost preluat, fiindu-i adăugate rugăciuni pentru a-l transforma într-o practică autentic creștină.

În rânduiala de astăzi a slujbei, după Binecuvântarea Mare, făcută cu Sfânta Evanghelie deasupra vaselor cu făină și untdelemn, și după rostirea ecteniei mari ce cuprinde cereri speciale pentru binecuvântarea untdelemnului și pentru tămăduirea bolnavului, urmează rugăciunea de sfințire a untdelemnului („Doamne Cel ce cu mila…”), pe care o rostesc preoții pe rând de șapte ori, făcând semnul binecuvântării peste untdelemnul care constituie materia Tainei.

Apoi, după fiecare lectură biblică urmează o rugăciune sau o molitfă pentru sfințirea untdelemnului, de fiecare dată alta, și rugăciunea pentru ungerea și tămăduirea bolnavului („Părinte Sfinte, Doctorul…”), pe care fiecare preot o citește în parte, ungându-l totodată cruciş pe bolnav, cu unul din beţişoare muiat în untdelemn sfinţit: la frunte, la ochi, la nări, urechi, obraz (gură), piept, pe mâini şi pe picioare, în timp ce cântăreţii cântă troparul „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta o ai dat nouă…”. Rugăciunea „Părinte Sfinte…”, împreună cu ungerea, care constituie miezul slujbei sau forma tainei, precum şi troparul amintit, se repetă deci de şapte ori, la fiecare ungere întrebuinţându-se alt beţişor.

La maslul de obşte, această rugăciune, precum şi ungerea celor prezenţi, se poate lăsa la sfârşitul slujbei. Vedem că ungerea nu se face pe partea de jos a trupului, nici pe partea lui bolnavă, dacă este știută, deoarece organele unse reprezintă totalitatea trupului. Aceste ungeri sunt un rezumat al ungerii totale a trupului care, în primele veacuri, se făcea de către fiecare preot peste tot trupul.

Observăm că din cele mai vechi timpuri și până astăzi ungerea cu untdelemn sfințit în cadrul Sfântului Maslu ocupă locul central al rânduielii, rugăciunea de sfințire a lui reprezentând epicleza sau punctul culminant al Tainei. Dar, deși untdelemnului sfințit i se dă o asemenea valoare vindecătoare, totuși el capătă această funcție stând în strânsă legătură cu rugăciunile care sunt făcute asupra lui, prin care se cere vindecarea și întărirea bolnavului, ușurarea de chinuri, vindecarea și întărirea trupului, și totodată iertarea păcatelor, tărie duhovnicească și înnoirea în Hristos a vieții sale, ungerea cu untdelemn fiind actul exterior sau văzut al unei binefaceri tainice, interioare sau nevăzute.

Surse: doxologia.ro, Paul Meyendorff; Taina Sfântului Maslu – ungerea bolnavilor; Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!