Nimic nu te va împiedica să fii o mamă bună dacă ai aceste virtuți! 3 calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, de la Maica Siluana:

Nimic nu te va împiedica să fii o mamă bună dacă ai aceste virtuți! 3 calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, de la Maica Siluana:

O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință.

Această calitate o va ajuta să fie conștientă de sensul vieții omului pe pământ și să-i crească pe copiii ei în armonie cu acest sens, care depășește cerințele vieții ca supraviețuire sau viețuire.

O a doua calitate necesară o consider a fi dragostea, ca dăruire conștientă și liberă de sine.

Iar a treia, dar nu ultima, cred că este responsabilitatea, capacitatea de a-și asuma consecințele oricărui gest, cuvânt sau gând. Nu mă refer la responsabilitatea că „socoteala” pe care va trebui să o dau pentru fiecare alegere. Ci ca asumare, în vederea continuării vieții în plinătatea sensului pe care i-l dăm, liber și conștient. Astfel, nici un eveniment exterior n-o va putea impiedica să fie o mamă bună, atât omenește, cât și duhovnicește.

Monahia Siluana Vlad

Rugăciunea la Grigorie Teologul e grabnic ajutătoare și folositoare! Spune-o și tu, oriunde te-ai afla, ca să-ți lumineze mintea și să ai noroc la examene!

„Cu evlavie ai învăţat că Duhul și Cuvântul sunt deopotrivă cu Tatăl, cu Bunătatea şi cu Împărăţia. Ai cunoscut că potrivirea şi unirea este cu fiinţa şi cu firea. Pentru aceasta bucurându-te ai strigat. Binecuvântat fie Domnul şi să-L preaînălțăm întru toţi vecii. De mărirea îngerească te-ai învrednicit. Că ai strălucit lumii ca un înger, curăţindu-ţi cu grijă sufletul, trupul şi gândirea, pentru Sfânta Treime. Căreia acum cânţi, veselindu-te.

Deschizându-ţi gura, cu cuvântul lui Dumnezeu ai vărsat înţelepciune. Propovă­duitorul Luminii, cugetare Dumnezeiască lumii ai semănat. Dogmele părinţilor ai întărit cu adevărat şi ca Apostolul Pavel te-ai arătat apărător al credinţei. Pentru aceasta şi cetăţean împreună cu îngerii eşti şi împreună vorbitor cu dânşii te-ai arătat. Fericite de Dumnezeu cuvântătorule, Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Sfinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cel ce eşti luminat cu Raza Luminii Celei Întreit Strălucitoare, care iese dintr-O Singură Dumnezeire, îndrumătorule în Sfintele Taine, Părinte Grigorie, pe cei ce cu credinţă te laudă pe tine izbăveşte-i şi cu teologia dogmelor tale la Lumină îi povăţuieşte. Îndrumător către o Stăpânie în Trei Feţe şi către Dumnezeirea Cea în Treime făcându-te, prin deprinderile faptelor bune, teolog al Treimii te-ai arătat, preafericite; iar acum cânţi bucurându-te: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. Milostiv făcând pe Stăpânul cu rugăciunile tale, cere, părinte, iertare de greşeli, pentru cei ce prăznuim cu credinţă sfinţita şi marea prăznuire a pomenirii tale; întru care veselindu-ne,cântăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!