Nu pleca la drum fără să rostești rugăciunea de călătorie, pentru ca îngerii Domnului să te păzească de orice rău! Mare putere are!

Nu pleca la drum fără să rostești rugăciunea de călătorie, pentru ca îngerii Domnului să te păzească de orice rău! Mare putere are!

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ești Calea, Adevărul și Viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus.

Însuți Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea.

Trimite-mi mie înger păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povățuitor și să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel cu pace, sănătate și cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să preamăresc prea cinstit și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

**

În ce măsură pelerinul este și turist? Este o dilema căreia îi căutați un răspuns și în volum. Și cât dintr-un pelerinaj are și importanță economică?

Într-adevăr, mulți sunt foarte indignați de acest aspect de supermarket religios al pelerinajelor.

Dar nu e specific doar pentru România. La marile pelerinaje din India se întâmplă la fel. La Lourdes e același lucru.

Mai există un aspect: toți pelerinii din lumea asta vor să arate ca au fost in locul sacru, să facă proba pelerinajului. La Compostela ți se da un document cu ștampilă care se numește chiar „compostela“ și care certifică faptul că ai fost acolo.

Oamenii aceștia vor să ducă ceva acasă. În plus, o icoana cu Sfânta Paraschiva o pot cumpăra și acum, dar luată de acolo are o altă valoare magico-terapeutica, să nu ne fie frică de cuvinte. Și asta dă sens vieții lor.

Pe de alta parte, turismul de masă este o invenție relativ recentă în România, datează din anii ’60-’70, când muncitorii se urcau în Dacia lor strălucitoare și mergeau la mare, prin sindicat.

Dar pentru oamenii din mediul rural, ideea de turism nu exista. Aveau animale, aveau muncă de făcut, nu își puteau permite să plece. O parte din acei oameni acum sunt în vârstă, nu mai au animale, munca, și dispun de o mică pensie.

În plus, s-a democratizat transportul, chiar și pentru ei, care au venituri așa reduse, nu mai e un capăt de lume să se strângă doi, trei, zece, o data pe an, să închirieze un microbuz.

Imaginați-vă ce înseamnă pentru o bătrână care altfel nu iese din satul acela să meargă și ea la Iași, cu vecinele ei, să stea doua, trei zile acolo. Simte că trăiește.

Sursa: poruncaiubirii.agaton.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!