O venit o femeie din Brasov si mi-a zis: „Parinte, is tot bolnava!” „De cat timp esti bolnava?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserica?” „Umblu!” „Te rogi?” „Ma rog!” „Te spovedesti?” „Ma spovedesc, Parinte. In fiecare luna aproape ma spovedesc.” O femeie cuminte, no…
„Faci parastase pentru cei morti?” „Fac, Parinte, toate randuielile. Da’ is bolnava de numai nu-mi iese sufletul! Atata-s de bolnava!” Zic: „Dumneata gresesti undeva inaintea lui Dumnezeu! Eu n-am de unde sa stiu, ca nu-s Parintele Arsenie, dar, daca-mi dai voie, hai sa ne rugam! Ma rog si eu, si dumneata, sa ne arate Domnul Hristos unde gresesti dumneata.”
Dupa un an de zile abia ne-am dat seama de unde vine necazul. Si stiti de unde am aflat? Tot din marturisirea dumneaei. Ea punea pe pomelnic spanzurati. Si o intreb: „De cat timp pui dumneata spanzuratii pe pomelnic?” „Pai de treizeci de ani de zile.” „De treizeci de ani de zile esti tot bolnava, vezi? Nu cumva sa ai in minte ca ii fi mai buna decat Hristos sau decat Dumnezeu!” Vedeti? Aici e greseala oamenilor!
Eu le atrag atentia si acum, tot mereu le atrag atentia: Aveti grija, sa n-aveti in minte ca veti fi cumva mai buni ca Hristos sau ca Dumnezeu. Niciodata! Daca randuiala Bisericii zice sa nu-l pui pe pomelnic, pai nu-l pui! Ca pui la urma oricum cu tot neamul lor, si acolo il cuprinzi si pe el. Asta e altceva!
Biserica e ca o mama! Tot buna! Pe toti ii cuprinde la slujba. Pai da las-o asa cum e lasata de la Sfintii Apostoli, de la Domnul Hristos incoace. De la Sfintii Parinti si pana in ziua de astazi nu e modificat nimic! Noi tinem randuiala cum ne-au lasat-o ei. Dar oamenii au impresia ca or fi mai buni.
Extras din Părintele Ghelasie Tepes, Parintele Arsenie Boca – Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor, Ed. Agnos, Sibiu, 2013, pag. 70-71
Închide telefonul, termină-ţi toate treburile şi fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult şi vei vedea ce ți se va întâmpla! „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”
În douăzeci şi patru de ore, afierosiţi măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să ţineţi metania în mână. Să faceţi aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiţi cu implorare, rugător, plângător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cultivaţi aceasta şi veţi vedea ce rod va face. De la jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, această treabă trebuie să o fac acum”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să treacă prin mintea ta. Închide telefonul, termină-ţi toate treburile şi fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult şi vei vedea că acest copăcel pe care îl plantezi acum mâine-poimâine va face rod. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, şi Sfântul Vasile cel Mare de la aceasta au început. Un mic copăcel şi au devenit luminători ai lumii.
Din Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 221
Sursa: altarulcredintei.md