Dacă privim atent spre procesul de hrănire întâlnit în această lume, vom observa caracterul de jertfă al fiecărei făpturi.
A mânca fără a mulţumi
Dacă mâncarea și mâncatul implică jertfă și rațiune dumnezeiască, cum putem să ne așezam la masă fără a ne închina, fără a mulțumi pentru mâncare?
A mânca fără a mulțumi lui Dumnezeu pentru hrana de zi cu zi, înseamnă a necinsti ajutorul lui și binecuvântarea sa.
De câte ori munca noastră nu s-a arătat lipsită de roade?
De prea multe ori, din cauza mândriei, iar, cu toate acestea, nu am învăţat lecţia, ne credem puternici și stăpâni peste viaţa altor făpturi.
Munca omului este continuată de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Omul sădește și îngrijește, iar Domnul crește și rodește.
„Un om aruncă sămânța în pământ, și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește, cum nu știe el. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite seceră, că a sosit secerișul.” (Marcu 4, 27-29)
A mânca în grabă
Mâncăm în cea mai mare grabă, fără a face o rugăciune ori fără a ne închina.
Graba împinge spre o desacralizare a mesei și a mâncării.
Când vedem mâncarea ca pe ceva luat în viteză, între alte două acțiuni ale zilei, atunci nu mai avem vreme să ne gândim la asta, să se bucurăm de rodul pământului, de darurile lui Dumnezeu.
Ce lucru bun se face în grabă? Oare nu cunoaștem toți expresia “Graba strică treaba!”
A mânca mult
Nimeni, vreodată, nu a îndemnat la multă mâncare,
A mânca mult înseamnă îmbolnăvirea trupului şi “otrăvirea” sufletului.
Cel care mănâncă cu măsură este cu mult mai viu și mai sănătos decât acela care se îmbuibă fără măsură, ne învaţă scrierile bisericeşti, dar şi cele laice.
Omul are nevoie de puțină, dar consistentă hrană, pentru a trăi sănătos și în putere.