„Părinte, omul acesta are tensiune. Nu ştiţi cumva vreun medicament?” „-Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor!”

-Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său).

Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu încerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Careia) să cumperi nişte indiferenţă bună, îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.

***

Odată am avut infecţie urinară. În decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără niciun rezultat. În cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.

-Ia orz curat, fierbe-l până se va desface bobul, şi bea numai zeama.

-Cât să beau?

-Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul… rinichii, vezica urinară. Să bei câte un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.

-Pentru cât timp, Părinte?

-Ei!… bea timp de o lună.

Într-un termos mare, cam de un litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte de praf. Îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama.

După cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să pricinuiască efecte negative.

Părintele Paisie Aghioritul

Extras din Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus”

sursa: ganduridinierusalim.com

Părintele Arsenie Boca: 8 motive pentru care avem neînțelegeri în casă

Des, mult prea des vedem şi trăim probleme în familie: de la neînţelegeri, tensiuni, certuri, până la violenţe verbale sau fizice. Care sunt cauzele lor? Pătrunzător al tainelor sufletului omenesc, Pr. Arsenie Boca ne face o sinteză: Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neapărat vine vrajba în casă, dacă:

Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea;

Mai vine apoi, dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea, toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa;

Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă, cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat, are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru;

Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă, părinţilor, cu sfaturile, când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii!

Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea? Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine, ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de Spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, care dacă nu se păzesc, păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte;

Din petrecere fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. Plin de fiere fiind, te umpli de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. Aşa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt;

Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează, când sunt legiuiţi? Aşa bine, căci nu mai ţin seamă de miercuri, de vineri, de zilele postului şi de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

Extras din ”Despre durerile oamenilor” – Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 21.02.1942

Sursa: ganduridinierusalim.com

error: Content is protected !!