În vremea ispitelor, suferă cu vitejie valurile gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii.
Căci aşa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu.
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci “mergi şi te împacă cu fratele tău” şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiască şi să te afli străin de viaţa veşnică.
Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor vii.
Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui.
Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi mintea de la dumnezeiasca îndrăznire.
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini.
Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, capitolul 2
Citeste si: Singura metodă de a afla dacă o persoană face vrăji
Singura metodă de a afla dacă o persoană face vrăji este să o testezi:
- Îi citeşti din Biblie un pasaj oarecare. Dacă este vrăjitoare, se va schimba la faţă, devine ori prea roşie ori prea albă, alb-cenuşie, cu aspect mortuar. Biblia este scrisă prin insuflare dumnezeiască.„Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei (pentru vrăjitori) este nebunie”, zice Sf. Ap. Pavel.
- Îi citeşti o rugăciune sau un psalm. Vrăjitorul se va schimba la faţă. Rugăciunile sunt scrise de Sfinţi, care au fost insuflaţi de Duhul Sfânt. Cuvântul rugăciunii îi arde.
- Persoana este cu spatele. Îţi faci semnul Sfintei Cruci. Vei vedea că tresare ca lovită cu toporul. Are un gest special, saltă din umeri. Este vrăjitoare. Semnul Sfintei Cruci loveşte pe demoni.
- Dacă pronunţi numele Mântuitorului Iisus Hristos în timpul conversaţiei de câteva ori, la numele Mântuitorului vrăjitorul se schimbă la faţă şi tresare.
- Dacă afumi cu tămâie, vrăjitorul se schimbă la faţă, se nelinişteşte.
- Agheasma saltă mâna vrăjitoarei din umăr, nu din încheietura de jos a mâinii. Trei picături de Agheasmă puse în mâncare fără să ştie şi oferite, apoi priveşti:
a) Se schimbă la faţă: ori prea roşu, ori prea alb, palid.
b) Face o criză de nervi nemotivată, se nelinişteşte.
Agheasma arde pe diavoli, are Flacăra Duhului Sfânt. - De câte ori vorbeşti despre ea şi îi divulgi faptele, deci spui altuia că face vrăji, vrăjitoarea vine şi te caută oricât de departe ar locui.
- Dacă vorbeşti cu alţii despre Dumnezeu, vrăjitoarele, chiar şi cele care se află la distanţă, în altă cameră sau în altă parte a clădirii, se neliniştesc, devin gălăgioase şi vin cu gălăgie multă ca să întrerupă şi să se opună astfel Cuvântului lui Dumnezeu. Se schimbă la faţă şi dau răului, pomenesc des numele celui rău, îl strigă. Gestul nu poate trece neobservat.
- Vrăjitoarele se opun cuvântului lui Dumnezeu, de aceea şi fac mai multe vrăji în zilele de sărbătoare, de Crăciun, de Anul Nou, în ziua de Paşti, de Bobotează, de Înălţare, în ziua Sfintei Cruci şi de toţi Sfinţii mai însemnaţi. Fac vrăji în timpul posturilor, fac vrăji vinerea, duminica. Ele trimit vrăji în orice zi, dar îşi intensifică activitatea în posturi şi de sărbători.
Preot Alexandru Argatu, Vă sfătuiește Arhimandritul Ilarion Argatu: Despre vrăji și farmece și lupta împotriva lor