Fraţi creştini,
În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor filade ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica “Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi “înalte binecuvântări”. Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă şi un “text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest “text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. In realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie.
Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi ştim din Sfînta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: “Şi prin sufletul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.
Deci nu era nevoie de un vis pentru a o “instiinta” sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise inca de la Intampinarea Domnului (2 febr.). Maica Domnului stia de calvar si din cuvintele Domnului cand le spunea ucenicilor Sai: “Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe … si sa fie omorat …? (Luca.9.22). Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.
De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decît să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor.
Astfel, sfîntul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol.I )
Respectivul răvaş susţine că: “dormind Preasfînta Fecioară în muntele Eleonului, cînd a fost în cetatea Betleemu-lui, a venit acolo şi Domnul Nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfîntă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lîngă dînsul îndreptînd calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în Împărăţia Cerurilor.”
Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: “Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mîine distruge împătrit mai rău.”
În Pravila Bisericească amuleta sau talismanul este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.
Siguranţa că te vei mîntui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mîndrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mîntuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mîntuirii, nu certitudinea.
Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mîntuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întîi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfînta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul.