Părintele Calistrat: Când aprinzi o lumânare, tămâiezi și te așezi în genunchi, Dumnezeu își așază Tronul în inima ta!

Părintele Calistrat: Când aprinzi o lumânare, tămâiezi și te așezi în genunchi, Dumnezeu își așază Tronul în inima ta!

Atunci se intalneste cerul cu pamantul, timpul divin, traditia crestina, revelatia, scripturile, linistea, rugaciunea, iar Dumnezeu sta de vorba cu inima omului! El asezandu-se in tronul inimii si omul povestind ale sale. Aceasta este frumusetea Ortodoxiei!”
(Parintele Calistrat)
***

Importanța pravilei de rugăciune
Rugăciunea fără pravilă nu este deplină.
Așa cum v-ați propus să procedați în privința rugăciunii este bine. Îngrijiți-vă să vă orânduiți și să vă deprindeți așa. Pravila de rugăciune este zidul nebiruit al rugăciunii. Rugăciunea este lucrarea dinlăuntru, iar pravila de rugăciune este lucrarea dinafară. Așa cum fără trup omul nu este întreg, tot așa fără pravilă de rugăciune rugăciunea nu este deplină. Și pe una și pe cealaltă trebuie să le avem și după putință să le împlinim. Este lege să ne rugăm înlăuntrul și să ne rugăm tot timpul și în tot locul. Citirea rugăciunilor nu poate avea loc fără să determinăm timpul, locul și măsura.

Stabilirea acestor trei elemente alcătuiește pravila de rugăciune. Și aici îndrumătorul este dreapta socoteală; când, unde, cât să stăm la rugăciune și ce rugăciuni să săvârșim fiecare poate hotărî în funcție de împrejurări: să facă mai mult, să facă mai puțin, să schimbe ora și locul toate să le determine așa încât rugăciunea lăuntrică să fie săvârșită cum trebuie. Iar în privința rugăciunii lăuntrice există o singură regulă: Rugăți-vă neîncetat!

***

Care este cea mai importantă, cea mai înălţătoare rugăciune?
Rugăciunea este cum e şi desăvârşirea, pentru că rugăciunea este oglinda sufletului: arată aşezarea sufletului; din acest motiv, rugăciunea este însoţitoare a desăvârşirii şi este fără de sfârşit.
Asta depinde nu de conţinutul rugăciunii, ci de calitatea rugăciunii.

Sfântul Ioan cel ce a scris Scara spune că sunt patru trepte ale rugăciunii, în raport cu cel ce se roagă, şi anume: rugăciunea întinată, rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. La rugăciune curată ajung cei curaţi, cei nepătimitori. Până nu ajungi la nepătimire, nu ajungi nici la rugăciune curată. Deci rugăciunea cea mai înălţătoare este rugăciunea curată. Nu s-ar putea spune că este un loc sau o stare în care se termină rugăciunea.

Rugăciunea este cum e şi desăvârşirea, pentru că rugăciunea este oglinda sufletului: arată aşezarea sufletului; din acest motiv, rugăciunea este însoţitoare a desăvârşirii şi este fără de sfârşit. Despre desăvârşire se spune că este fără de hotar şi tot aşa, şi rugăciunea este fără de hotar. Nu s-ar putea spune care anume este cea mai înălţătoare rugăciune. Pentru fiecare dintre noi, rugăciune este rugăciunea la care ajungem, la care am ajuns sau la care vom ajunge.
***

Rolul şi locul rugăciunii către sfinţi în viaţa creştinului ortodox
Noi credem în sfinţi şi pentru faptul că, în viaţa lor, au devenit exemple pentru viaţa noastră, deci ni se constituie ca modele, dar şi pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi şi Dumnezeu.
Care este rolul şi locul rugăciunii către sfinţi în viaţa creştinului ortodox?

Noi credem în sfinţi şi pentru faptul că, în viaţa lor, au devenit exemple pentru viaţa noastră, deci ni se constituie ca modele, dar şi pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi şi Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanţii, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru că Dumnezeu este Atotputernic.

Ştim că Dumnezeu este Atotputernic, dar se creează această comuniune, pentru că Biserica lui Dumnezeu este o comuniune. Un teolog occidental spunea că „Iisus Hristos nu este întreg fără sfinţii Lui”. Adică sfinţii întregesc, la modul nostru logic de a gândi, aşa cum Hristos fără Biserică nu ar fi Hristos întreg. Biserica este trupul lui Hristos, un trup al cărui cap este Iisus Hristos Însuşi. Iisus Hristos şi Biserica alcătuiesc un întreg. Din Biserică, în etajul superior, fac parte sfinţii, aşa că nu văd cum ar fi eliminaţi din comuniune şi din această rugăciune.

Nu în sensul acela vulgar, că este mijlocitor sau că este omul care Îl bate pe Dumnezeu pe umăr şi-l face atent la ce spui tu. Nu trebuie să gândim lucrurile la modul vulgar, ci să le gândim în forul lor duhovnicesc, prin prisma comuniunii care se realizează între Dumnezeu şi omenire, prin Biserica Sa.

Surse: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea; Arhimandritul Teofil Părăian, Din ospățul credinței; Mitropolit Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!