”Deschideți Institutul Cantacuzino!”, spune părintele Calistrat și observă că în spațiul mediatic sunt două tabere care se războiesc, iar unii recurg chiar la propagandă mincinoasă.
”Pe mine mă întreabă foarte mulți ce să facă. Nimeni nu pune punctul pe I. Sunt două războaie, o parte vor vaccin și o parte sunt împotrivă.
Deși sistemul comunist, așa incompetent cum a fost, prin Institutul Cantacuzino a vaccinat toată Romania timp de 40 de ani, cu vaccinuri omologate, verificate și toată lumea a trăit și a fost sănătoasă, nu am avut epidemii ca în vremea ciumei sau a holerei, așa cum a fost pe vremea războiului.
Deci cu rea voință se fac tot felul de emisiuni și propagande mincinoase și se cer tot felul de legi obraznice spune răspicat părintele Calistrat.
El consideră că Institutul Cantacuzino trebuie redeschis, iar vaccinurile să fie făcute în România.
”Tu îmi dai mie obligația asta, dar și tu ești obligat să deschizi Institutul Cantacuzino și să faci vaccinuri românești și să-i pui pe cercetătorii noștri să lucreze că sunt cei mai buni!
Iar pruncii noștri să fie vaccinați cu vaccin făcut în Romania, căci nu are grijă un străin să îți dea ție ceva de calitate că tu sa exiști ca nație, tu trebuie să-ți conservi nația”, subliniază el.
Părintele este de părere că trebuie să explicăm Guvernului că, pe lângă toate greșelile politice pe care le face, nu trebuie să le scape din vedere deschiderea Institutului Cantacuzino, pentru sănătatea pruncilor țării, care ar fi un ”act politic de înaltă demnitate națională”.
”Nu poți să fii politician numai, să ai salariu și să trăiești bine! Nu poți tu ca stat să jumulești țara prin impozite și să dai legi murdare!”, a mai spus părintele Calistrat.
Cum scăpăm de tristeţe? Sfaturi înțelepte de la un mare duhovnic român:
Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci!
N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist.
Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Şi nu acceptaţi.
Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.
Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip.
Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă.
Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din ”Ne vorbeste părintele Arsenie”, Vol. III, Ed. Mânăstirea Sihastria, 2004, pag. 105
O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea.
În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale.
Sfântul Ioan Scărarul arată şi el că „acela care a urât lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?” Iar Evagrie spune:
„Cel ce se fereşte de toate plăcerile lumeşti e o cetate de nepătruns pentru demonul tristeţii. Căci tristeţea e lipsa unei plăceri, ce stă de faţă ori nădăjduite. Şi nu poate fi biruit un astfel de vrăjmaş de avem vreo înclinare pătimaşă pentru vreun lucru pământesc. Căci el întinde năvodul şi naşte tristețea tocmai în locul de care vede că suntem atraşi cel mai mult”.
Întrucât toate patimile au la baza lor iubirea plăcerii, e de la sine înţeles că la tămăduirea tristeţii este în strânsă legătură cu tămăduirea de celelalte patimi.
Evagrie tâlcuieşte lucrul acesta astfel: „tristeţea apare când nu dobândim ceea ce dorim în chip trupesc; or, de orice patimă e legată o dorinţă; de aceea, cel care a biruit patimile nu va fi stăpânit de tristeţe […]. Cel care stăpâneşte asupra patimilor a biruit tristeţea, iar cel învins de plăceri nu va scăpa de lanţurile ei.
Cel ce iubește lumea se va întrista adesea […]. Dar cel care dispreţuieşte plăcerile lumeşti nu va fi tulb de cugetele tristeţii”.
Omul supus trupului pofteşte nu doar bunuri materiale, ci şi cinstea şi slava lumească, şi atunci când am vorbit despre patima tristeţii am arătat ce strânsă-i legătura dintre ea şi slava deşartă. De aceea, una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţiie dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri ori că ele sunt prea modeste, prea mici.
În cazul acesta, tristeţea se lecuieşte prin dispreţuirea slavei şi demnităţilor lumeşti, sau şi mai bine printr-o deplină nepăsare faţă de ele, fie că le ai, fie că eşti lipsit. „Pentru întristare […] dispreţuieşte şi slava, şi necinstea”, îndeamnă Sfântul Maxim.