„Nu mă întrebați nimic, pentru că mi-e jenă!”
Pentru că preotul, din ce au scris acolo, vă deduce ce trebuie să dezlege!
Am avut cazuri de genul ăsta și ca să încurajez și să stârpesc „prostia asta”, pentru că apare următorul lucru, în momentul în care ai o relație cu duhovnicul și te știi de multă vreme, se creează o mică familiaritate sufletească, și nu vrei să-și strice părerea despre tine… sau să te privească cu alți ochii..
Dar eu totdeauna le spun:
„Pentru nimicul ăsta ai stat atât încărcat?”
Și dacă au trecut de la înfăptuire 10 – 15 ani, nici nu mai dau canon, căci se prescrie, ca la avocat!
Nu țineți în voi lucrurile astea, pentru că nu zidesc sufletește și rămâneți încărcați. Poți să mori cu o povară din asta, și ați citit în Mântuirea Păcatelor și în Ușa Pocăinței, ca: „Orice păcat nespovedit pe pământ, rămâne nespovedit și nedezlegat în cer, la Dumnezeu!”
Toată lumea a desfrânat, și care-i treaba? De ce să-ți fie rușine?
Toată lumea, a greșit, a băut, a fumat.. dar eliberează-te să scapi!
Nu țineți lucrul ăsta în voi! E o prostie! Și ce dacă știe părintele?
„Da, părinte, atâta minte am avut atunci, atâta am putut face! Acum știu care e legea, toți am fost tineri!”
Marele Antonie Plămădeală, spunea așa:
„În momentul în care venea la mine un om cu probleme, și mai grele și mai apăsătoare.. și mai „periculoase” (așa folosea el termenul pentru abateri grave) Stam, și mă uitam și îl priveam, pe omul respectiv, și mă întrebam următorul lucru: Ce aș vrea eu să aud, dacă aș fi în locul lui? Și automat îmi venea să-l iert.”
Așa este și cu dumneavoastră!
Preotul și duhovnicul are rolul de a dezlega și a ierta, până obosește cu bucurie în suflet, pentru că mai găsim în popor urmele părerii de rău si ale pocăinței.. în inimile credincioșilor!!
Părintele Calistrat Chifan
Sursa: ganduridinierusalim.com
Ți-e rușine să te spovedești? După ce vei citi asta vei scăpa de rușine! Uite ce viclenii are necuratul!
În lucrarea pregătirii pentru spovedanie și împărtășire, cel mai greu ne vine să ne călcăm pe inimă și să ne destăinuim părintelui nostru duhovnicesc; de fapt, însă, acesta ar trebui să fie lucrul cel mai îmbucurător. Oare nu e o bucurie pentru cel acoperit de răni să fie vindecat, pentru cel pătat de toată necurăția să fie spălat, pentru cel legat în lanțuri să fie slobozit ?
Dar tocmai în aceasta stă puterea dezlegării preoțești de la spovedanie: venim acoperiți de răni și plecăm vindecați, venim necurați și plecăm albiți, venim în lanțuri și plecăm liberi. Aceasta e făgăduința lui Dumnezeu: „Spune tu fărădelegile tale mai înainte, ca să fii îndreptățit!” Vei fi îndreptățit fără nici o îndoială; dar mai înainte spune fărădelegile tale fără să tăinuiești nimic. Să știi că numai rana descoperită se vindecă, numai necurăția dată în vileag se spală, numai lanțurile arătate se desfac. Ia seama, dar, să nu pleci netămăduit, nealbit și neslobozit!
Cel ce lucrează aici e Domnul. Părintele duhovnicesc îl reprezintă și spune cuvântul Lui. Domnul știe păcatul tău, și tu nu poți să nu ți-l recunoști în gând înaintea Domnului; dar Domnul vrea să știe dacă tu ți-ai da păcatul în vileag înaintea feței Lui atunci când ți S-ar înfățișa El însuși, ori te-ai ascunde așa cum au făcut protopărinții. De aceea a și rânduit să îți arate fața Sa în părintele duhovnic care te spovedește, poruncindu-i să spună în numele Său și cuvânt dezlegător care, rostit fiind pe pământ de o făptură slabă, mai apoi este pecetluit în cer prin puterea lui Dumnezeu.