Părintele Cleopa: Cum să procedezi cu cei care te vorbesc de rău! Dumnezeu le va arăta adevărul:

Părintele Cleopa: Cum să procedezi cu cei care te vorbesc de rău! Dumnezeu le va arăta adevărul:

Cum ne putem izbăvi de vorbirea de rău a altora?

– De această patimă cumplită ne putem izbăvi mai ales prin sfânta rugăciune. Că auzi ce zice dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul: “Cu cât te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaimă, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc” (Filocalia vol. II, cap. 89). La fel zice şi Sfântul Isaac Sirul: “Gura nedreaptă, prin rugăciune se astupă” (Filocalia vol. X, p. 52). Să ne rugăm mai mult ca să ne izbăvim de clevetire, de osândire şi de mânia lui Dumnezeu.

– Cum poate creştinul să alunge din sufletul său slava deşartă şi mândria?

– Slava deşartă este alungată din inima omului prin lucrarea faptelor bune în ascuns, iar mândria, prin voinţa de a pune toate isprăvile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu (Filocalia vol. II, Sfântul Maxim Mărturisitorul, p. 90). Acelaşi sfânt părinte zice: “Nu mică luptă se cere pentru a se izbăvi cineva de slava deşartă, şi se izbăveşte de aceasta prin lucrarea în ascuns a virtuţilor şi prin deasa rugăciune. Iar semnul izbăvirii de ea este a nu mai ţine minte răul făcut de cel ce te-a defăimat sau te defăimează”.

***
Defăimarea – sfâșiere a aproapelui

Defăimătorul, într-adevăr, sfâşie şi mănâncă pe aproapele său. Deşi nu ai înfipt dinţii tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar ai muşcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea, ţi-ai pricinuit ţie însuţi, lui şi multor altora înmiite daune.

Defăimătorul, într-adevăr, sfâşie şi mănâncă pe aproapele său. Despre aceasta vorbeşte Pavel, când zice: „Iară de vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, căutaţi să nu vă mistuiţi unul de către altul” (Gal. 5, 15). Deşi nu ai înfipt dinţii tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar ai muşcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea, ţi-ai pricinuit ţie însuţi, lui şi multor altora înmiite daune.

Căci tu, prin clevetirea aproapelui tău, ai făcut mai rău pe cel ce te-a ascultat; de este el un păcătos, acum va fi mai îndrăzneţ, căci cunoaşte un tovarăş al păcatului său; de este el un drept, acum uşor se va amăgi întru mândrie şi prin păcatul altora va ti împins a cugeta lucruri înalte despre sine. Tu eşti vinovat încă şi prin aceea că numele lui Dumnezeu se huleşte; căci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteşte, aşa prin descoperirea păcatelor El se defăima şi se necinsteşte. Pe lângă aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defăimarea ta l-ai făcut mai fără de ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta.

Să nu-mi zică nimeni că numai când ar vorbi cineva neadevărul despre aproapele său, atunci l-ar defăima, iară nu când vorbeşte adevărul. Nu, nu este aşa; căci si aceea este o călcare de lege, când cineva vorbeşte asupra aproapelui ceva de rau, care este adevărat. Fără îndoială şi fariseul acela numai adevăr a vorbit despre vameşul, şi totuşi aceasta nu i-a ajutat, iar toate faptele lui cele bune au fost zadarnice. Dar poate tu voieşti să îmbunătăţeşti pe fratele tău, văzându-i păcatele lui. Iată, dacă tu voieşti aceasta, atunci plânge, cere de la Dumnezeu ajutorul lui, ia pe fratele tău la o parte, sfătuieşte-l îndeosebi, povăţuieşte-l, mângâie-l.

Surse: Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei; Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile la Postul Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!