Rugăciunea despre care vorbim se numește Rugăciunea lui Iisus. Să o citim și să o rostim!
”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.”
Această rugăciune a fost și este zidul de susținere al Bisericii, zidul de apărare al creștinilor. Pentru că în fiecare creștin sălășluiește o biserică…
Rugăciunea ne poate ajuta să ne adunăm gândurile și să îi cerem ajutorul Domnului, din adâncul sufletului.
Rugăciunea poate fi spusă oricând, oriunde ne-am afla, deoarece ea se spune în pacea gândului, în adâncul sufletului nostru.
Părintele spunea că ” în funcție de silința fiecăruia, Dumnezeu va coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.
De ce nu se mai citesc cărțile duhovnicești, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărți?
Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am știut atunci când suntem în necaz și ne depărtam de Dumnezeu; nu există nu am știut, ci nu am vrut să știu.
Pentru că sunt atâtea cărți ale Sfinților Părinți în care poți găși sfaturi pentru orice problema ai avea. Ne plângem că nu mai avem povățuitori și duhovnici iscusiți, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărțile, pe care noi nu le citim.
O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea și vom tânji după un cuvânt din Scriptură și nu îl vom găși. Luați și citiți viețile sfinților si învățăturile Sfinților Părinți, că va veni vremea când nu le veți mai găsi.
Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viață veșnică.”
Dacă iubeşti pe cineva, în ciuda păcatelor sale, dar după multe încercări nu reuşeşti să-l schimbi, e bine să renunţi sau nu la iubirea aceasta:
Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe… Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot.
Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în iubire. În ce mă priveşte pe mine, să ştiţi că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum şi câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veşnicie. Eu nu mă simt bine când aud pe cineva: „Am fost prieten, dar nu mai sunt prieten… am pierdut o prietenie.
”Şi eu am pierdut prietenii, dar nu din pricina mea…sau cel puţin am conştiinţa că eu nu am făcut ceva ca să se piardă prieteniile. Eu mi-am făcut partea mea, mai departe pentru cealaltă parte a vieţii, şi pentru toată vremea. Orice prieten pe care l-am avut poate să se întâlnească cu mine ca prieten, pentru că eu îmi fac partea mea. Aşa şi-n chestia aceasta: dacă vrei să-l iubeşti, nu-l judeci, ci îl primeşti aşa cum e. Aşa cum un părinte îşi iubeşte copilul şi dacă-i prăpădit; e tot copilul lui şi tot îi vrea binele şi tot vrea să fie altfel.
Părintele Teofil Paraian