Să recunoaştem împreună că fiecare am dus şi ducem o cruce: ori avem o cruce a căsătoriei, ori avem o cruce a vieţuirii singuri, ori avem o cruce a vreunei boli, ori avem altă cruce, a vreunei supărări.
Crucea trebuie dusă cu mulţumire. Crucea trebuie dusă fără cârtire. Crucea trebuie dusă cu Hristos, nu fără Hristos, şi nici în alt sens decât Golgota.
Adică Însuşi Dumnezeu S-a răstignit pe cruce; acolo să ajungem noi. Dumnezeu ne doreşte pe noi aducători de cruci pe Golgota. Cum El Şi-a purtat crucea, şi noi să ne purtăm crucea. El Şi-a purtat o cruce grea.
În crucea aceasta erau purtate toate păcatele noastre, ale tuturor oamenilor, din toate timpurile. Iar noi ne ducem doar crucea noastră, a păcatelor noastre, şi acelea răscumpărate prin Iisus Hristos, Domnul.
Părintele Nicolae Tănase
Extras din „Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, pag. 16
Sursa: ganduridinierusalim.com
Te-ar putea interesa și: Fiecare își poartă crucea lui! Dar de ce oare crucea mea este mai grea decât a altora?
Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.
Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce.
Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!
Părintele Constantin Galeriu
Toţi îşi duc crucea lor şi tu îţi duci crucea ta mică, chiar dacă numai cu un deget, dar, totuşi, o duci. Purtarea crucii îi este necesară pentru mântuire fiecărui creştin, nu numai monahului. Da, toţi îşi duc crucea lor şi au dus-o şi înainte; chiar şi Dumnezeu Cel întrupat Şi-a dus crucea şi crucea Lui a fost cea mai grea, deoarece a cuprins în ea toate crucile oamenilor.
Şi luaţi seama: Dumnezeu Şi-a dus crucea şi omul L-a ajutat (Simon din Cirene) prin faptul că a luat crucea de la El şi a dus-o el însuşi. Înseamnă că şi noi, ducându-ne crucile noastre, îl ajutăm pe Domnul în purtarea crucii, adică ne pregătim să fim slujitorii Lui în ceruri în rândul duhurilor celor fără de trup… Ce menire înaltă!
Sursa: Starețul Varsanufie de la Optina, Ne vorbessc stareții de la Optina, Editura Egumenița, p. 82-83.
Sfatul de aur al unui mare preot! “Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie”
Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie.
Nu vă apucaţi să-i învăţaţi pe alţii, căci aceasta este uneltirea vrăjmaşului, care v-a ţinut sub tutelă până de curând şi v-a împins acum dintr-o rătăcire într-alta. Acum el a inventat pentru dumneavoastră altă momeală, ca să vă abată de la calea mântuirii. Amintiţi-vă din ce beznă v-a chemat Domnul şi ţineţi minte că mintea dumneavoastră nu a putut să facă altceva decât să vă ducă pe căile pierzării.
Domnul nu v-a însărcinat să-i mântuiţi pe alţii, căci îi mântuieşte El Însuşi pe căile ştiute numai de El. Iar dumneavoastră urmaţi-vă calea purtând cu răbdare epitimia bolilor şi mulţumind pentru ea lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă mai des cu rugăciuni scurte: „Doamne, binecuvântează!”, „Doamne, ajută!”, învăţându-vă să le faceţi pe toate în viaţă cu binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Ba să primiţi în inimă şi această rugăciune: „Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti. Amin!”.
Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra dumneavoastră! Urarea mea este să vă ţineţi tare de nepreţuitul mărgăritar al credinţei pe care vi l-a dăruit Dumnezeu.
Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 103