Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o.
Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme.
Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: ” De ce în momentele grele m-ai lăsat singur? „. Acesta i-a răspuns: ” În clipele de suferinţă erau doar urmele Mele, pentru că atunci te purtam pe braţe „.
Citeste si: O pildă care îți va lumina mintea și te va învăța să nu te mai superi niciodată pe nimeni
Într-o zi, un ucenic a mers la învățătorul său spiritual pentru a-i cere sfatul.
– Maestre, eu întotdeauna te văd calm și bine dispus, învață-mă și pe mine să fiu așa, să nu mă înfurii și să nu mă supăr pe nimeni.
– Bine, băiete. Fă rost de o pungă și de un cartof.
– Și ce să fac cu ele?
– Atunci când te vei supăra pe cineva, ia un cartof, scrie pe el numele acelei persoane, pune-l în pungă și poart-o cu tine peste tot. Așa vei face de fiecare dată când te vei supăra pe cineva.
Trecuse ceva timp. Punga s-a umplut de cartofi, o parte au început să se strice, a devenit foarte grea și urât mirositoare. Ucenicul indignat a mers la învățătorul său, ca să afle ce să facă mai departe.
– Maestre, punga asta e foarte grea și împuțită, nu mai pot s-o port cu mine. Pot s-o arunc?
– O s-o arunci atunci când vei arunca și supărările tale împuțite din suflet și o să înveți că nu trebuie să le mai aduni, pentru că te strici pe dinăuntru.
CITESTE SI:
Cele 6 greșeli grave pe care oamenii le comit – filosoful roman Cicero
Se spune că renumitul Marcus Tullius Cicero a fost un observator perspicace al naturii umane. Fiind însă filosof și politician, Cicero avea 2 dezavantaje când se punea problema să-și țină gura.
În cele din urmă, Cicero a reușit să-l înfurie pe Marc Antoniu, care întâmpla să fie la cea vreme conducătorul Romei.
Ca urmare înainte de moartea sa prematură – deși nu complet imprevizibilă, Cicero a consemnat ceia ce el consideră că sunt „Cele șase greșeli pe care le comit oamenii”:
1. Părerea că un om poate beneficia de pe urma zdrobirii altuia.
2. Înclinaţia de a-şi face griji cu privire la lucruri pe care nu pot să le schimbe.
3. Tendinţa-de a insista că un lucru anume este „imposibil”, pentru simplul motiv că ei nu-I pot face, ei nu-şi pot imagina cum ar putea fi realizat.
4. Agăţarea de motive de mândrie, preferinţe şi prejudecăţi triviale.
5. Faptul că se opresc din învăţat şi nu continuă să-şi ascută mintea, îndeosebi creându-şi obiceiul de a citi şi studia.
6. Încercările constante şi insistente de a-i constrânge pe alţii să creadă ce cred ei şi să trăiască aşa cum trăiesc ei.