Pe cine nu trebuie să inviți la tine acasă sau cu cine să nu ai prietenii:

Pe cine nu trebuie să inviți la tine acasă sau cu cine să nu ai prietenii:

Puțină lume știe asta! Ce ți se poate întâmpla în caz contrar:

Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică.

Nu primi (în suflet) batjocura ce se aduce împotriva părintelui tău şi nu-l invita la tine pe cel care îl necinsteşte pe dânsul, ca să nu se mânie Domnul pentru lucrurile tale şi să te piardă cu totul din pământul celor vii.

Astupă gura celui ce cleveteşte la urechea ta, ca să nu săvârşeşti împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obişnuindu-te în patimile ce duc la pieire şi pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Extras din „Patru sute de cugetări creștine”, Ed. Credința Strămoșească, Iași, 1998, pag. 53

O femeie avea multe necazuri și nu putea domoli nici cum vrăjmășia unei vecine

Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?

O femeie se plângea preotului duhovnic că nu poate domoli nici cum vrăjmășia unei vecine. A încercat, zicea ea, cu multe celea, dar în zadar.

„Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?” o întreabă Preotul. „Până la cărbuni încă n-am ajuns. Am încercat numai cu niște apă fierbinte”. „Stai, că nu ne înțelegem bine, grăi preotul. Eu nu înțeleg să opărești pe vecina ta, ori să-i dai foc, ci, uite, este vorba despre cărbunii cei aprinși despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Preaiubiților! Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Dimpotrivă, de flămânzește vrăjmașul tău, dă-i lui pâine; de însetează, adapă-l pe el; că aceasta făcând, cărbuni de foc grămădești pe capul lui” (Romani 12, 17-20).

Ia încearcă și cu „cărbunii” aceștia și o să vezi că vei avea izbânda. Fratele meu! Ai încercat și tu cu acești cărbuni aprinși? Dacă nu, încearcă-i, te rog, în toate neplăcerile ce le vei avea de la aproapele tău.

Din Protosinghel Nicodim Măndiță, Oglinda duhovnicească. Vol. 6, Editura Agapis, București, 1999, p. 406-407

Rugăciune pentru vrăjmași

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bunăvoie ai primit moartea pe Cruce pentru mân­tuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui care-l înjunghie așa nu Ți-ai des­chis gura; căci pe Cruce fiind răs­tig­nit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre Cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: „Pă­rinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”. Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: „De te va lovi cineva peste obra­zul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. Asemenea, Tu ne-ai poruncit zicând: „Iubiți pe vrăj­mașii voștri, binecu­vântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei care vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru cel din Ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Tu Însuți, întru tot bunule Îm­pă­rate, caută la mine, nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci „numai al Meu este a răzbuna”, gră­­iește Domnul. Iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea Ta, ne-ai po­runcit Tu Însuți „ca să nu apună soarele peste mânia voastră” și daruri la sfintele Tale altare să nu ducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neînțelegeri cu noi!

Tu, deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune „Tatăl nostru” ne înveți să ne rugăm zicând: „Și ne iartă nouă gre­­șelile noastre, precum și noi ier­tăm greșiților noștri”, ajută-mi mie, Doamne, ca potrivit cuvintelor Tale să răsplă­tesc cu bine celor care mă urăsc, celor care mă vatămă și celor care mă prigo­nesc. Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, ca să Te cu­noas­­că pe Tine și poruncile Tale, cu­rățește-le inima și o îmlădie, ca să-și vadă greșelile și să se căiască de ne­dreptățile lor! Nu-i lăsa pe ei, Doam­ne, în rătăcire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se în­toarcă și să se mântuiască și să fie vii întru Împărăția Ta!

Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru ca în pace și cu bucurie pururea să gră­iesc către Tine unele ca acestea: „Iartă-ne nouă greșe­lile noastre, precum și noi iertăm gre­șiților noștri!”. Amin.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!