De la propovăduirea apostolică, la râvna bărbaţilor sfinţi ai primelor secole, calitatea de pelerin a avut aceeaşi valenţă – călătorie cu Dumnezeu, spre Dumnezeu. Cel mai bine s-a reflectat acest fapt în dumnezeiască Liturghie, care a fost descrisă ca fiind „marele pelerinaj”.
Pelerin” şi „pelerinaj” sunt două cuvinte ce se găsesc, din ce în ce mai des, pe buzele creştinilor din întreaga lume. Aproape că a devenit o modă să fii pelerin, un termen echivalent al laicului „turist”. Însă, privind mai profund, pelerinajul este cu mult mai mult. Nu trebuie neapărat să ai resurse financiare şi timp de voiaje internaţionale ca să fii pelerin, ci doar dragoste de Dumnezeu şi de semeni.
Simplul fapt de a păşi peste pragul casei spre Biserică, acolo unde ne întâlnim în mod real cu Însuşi Hristos, Cel ce se jertfeşte pe Sfânta Masă, e începutul celui mai important pelerinaj care există în lume. A fi pe cale spre Biserică, cu gândul la dumnezeiasca Liturghie, este mai mult decât a te afla pe drumul către Ierusalim, Athos sau alte locuri binecuvântate. Aşa ne-au învăţat bunicile noastre, că Dumnezeu ne numără paşii şi ne socoteşte osteneala de a merge spre biserică!
Un VIDEO ce-ti schimba starea de spirit! Urmareste clipul pana la capat si lasa un comentariu pe youtube!
Serbare şi manifestare a bucuriei liturgice
De la propovăduirea apostolică, la râvna bărbaţilor sfinţi ai primelor secole, calitatea de pelerin a avut aceeaşi valenţă – călătorie cu Dumnezeu, spre Dumnezeu. Cel mai bine s-a reflectat acest fapt în dumnezeiască Liturghie, care a fost descrisă ca fiind „marele pelerinaj”. În secolul al VI-lea, în împărătescul Constantinopol, partea de început a sfintei slujbe se desfăşura pe străzile oraşului. Clericii şi credincioşii, în frunte cu episcopul cetăţii cântau imne procesionale, călătorind împreună spre biserica în care avea loc săvârşirea Liturghiei. Ceea ce numim astăzi „antifoane” şi însuşi imnul Sfinte Dumnezeule au fost, mai întâi, cântări de procesiune a poporului din Constantinopol.
De aceea, până astăzi, a veni la biserică implică un mic pelerinaj. Chiar construcţia bisericii, arhitectura şi pictura pregătesc calea spre întâlnirea cu Dumnezeu. De la uşă, până la sfânta Masă, creştinul este pelerin într-o adevărată călătorie tainică, însoţit fiind de sfinţi, de îngeri şi de cântările liturgice.
În decursul istoriei, călătoria liturgică a devenit „vohod”, adică intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Când poporul creştin s-a văzut încercat şi în primejdie, a ieşit în pelerinaj în căutarea ajutorului lui Dumnezeu. Aşa au făcut constantinopolitanii, când cetatea era înconjurată din toate părţile de avari şi perşi. Au luat icoana Maicii Domnului şi Lemnul Sfintei Cruci şi, cu tot clerul şi poporul au mers cântând pe zidurile oraşului, implorând pe Dumnezeu. Ajutorul a venit imediat. Ca o minune, Constantinopolul a fost eliberat ca urmare a pelerinajului, aşa cum menţionează cronicile bizantine.
Bucuria euharistică, dar şi necazurile au fost trăite de către Biserică prin actul liturgic al pelerinajului. Astfel, suntem pelerini în Duminica Ortodoxiei, cu icoanele în mâini şi în suflet, suntem pelerini cu lumânările aprinse în Vinerea ce Mare şi, mai ales, în noaptea cea luminoasă a sfintei Învieri. Evenimente liturgice prin care Biserica nu poate să-şi manifeste bucuria doar în interiorul locaşului de cult, ci iese în pelerinaj în exterior, în cetate şi în lume.
Pe lângă prilejurile menţionate, Biserica mai are un pelerinaj, o altă călătorie care are o notă aparte – Pelerinajul de Florii, din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos.