Pentru cine trebuie să aprinzi lumânări la Sfânta Biserică! Obiceiuri greșite de care trebuie să scapi! Sigur nu știai asta!

Pentru cine trebuie să aprinzi lumânări la Sfânta Biserică! Obiceiuri greșite de care trebuie să scapi! Sigur nu știai asta!

Dan:
Eu aprind 2 lumânări pt. VII (una pentru duhovnic, nași de cununie și toți din fam. mea și alta pentru. cei ce mă vrăjmășesc) și 2 lumânări pentru ADORMIȚI (una pentru duhovnici, nașii de botez, pentru tot neamul meu răposat, pentru eroi și pentru cei pentru care n-are cine să se mai roage și alta pentru pruncii avortați. Doamne ajută.
***
Ilie-Cristian: Doamne ajută! Cineva m-a învățat că prima lumânare trebuie aprinsă pentru Sfânta Treime, la vii. Apoi aprind pentru vii și pentru adormiți. Este corect așa?
pr Andrei Atudori: Doamne ajută! Ilie- Cristian, nu există așa ceva! Nu se face așa ceva! Nu se aprind lumânări pentru Sfânta Treime și/sau pentru sfinți. Ar fi un non-ses! Lumânările se aprind pentru oamenii vii și pentru cei adormiți. Atât!

***
Semnificația aprinderii lumânărilor în Biserica Ortodoxă
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voas­tre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri!” (Matei 5, 16).
Unul dintre primele lucruri pe care un creștin ortodox le face când intră într-o biserică este aprinderea de lumânări, însoțită de un moment de rugăciune. Lumânările se mai dau ca ofrandă la altar însoţind pomelnicele, la slujba parastasului când se împart preoţilor şi credincioşilor şi mai folosesc la denii, nunţi şi botezuri. Pentru ca acest obicei să nu fie un simplu automatism, teologi și sfinți părinți ne învață care este semnificația aprinderii lumânărilor în Biserica Ortodoxă. Lumânarea este deopotrivă simbol și jertfă.

Despre simbolistica lumânării, Părintele Constantin Coman spune: “Dumnezeu este lumina în cel care aprinde o lumânare, iar cel care aprinde o lumânare se arată iubitor de lumină, adică de Dumnezeu”. Cea de-a doua semnificație a lumânărilor este aceea de jertfă, venită de astă dată din partea creștinilor. Lumânarea este ofrandă pentru Dumnezeu oferită de credincioși ca semn de dăruire a sufletului lor către Dumnezeu. Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea totala a omului în lumină. Acestea înalță mintea omului la trecerea celor vremelnice, la curăția celor viitoare, la lumina lui Hristos și la darurile ce trebuiesc întoarse Dăruitorului.

Aprinzând o lumânare în biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea devine un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu. Lumina este rezultatul arderii unor materii concrete: ceara, tămâia, untdelemnul. Lumina este socotită acum ca simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina divină: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35,2)… „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit.”(Isaia 60, 1-2). Mântuitorul însuşi Se numeşte pe Sine „Lumină”: „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric”.

Cel mai minunat exemplu de comuniune a omului cu Dumnezeu prin lumină în Biserica Ortodoxă este Sfânta Lumină de la Ierusalim. „Focul Sfânt”, cum i se mai spune – este poate cea mai mare dintre minunile creştine şi o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei. Creştinătatea nu cunoaşte un alt fapt minunat care să se întâmple cu atâta regularitate, an de an, de două milenii încoace. Sfânta Lumină se pogoară în Sâmbăta Mare pe mormântul Mântuitorului Hristos, în chip imaterial și fără să frigă preț de câteva minute, numai la rugăciunile Patriarhului ortodox, iar orice tentativă de aducere a ei prin slujitorii altor confesiuni creştine s-a dovedit a fi până astăzi zădarnică.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, arătând semnificaţia luminilor din biserică, le compară cu stelele, iar despre policandrul cel mare din mijlocul bisericii, în formă de cerc cu lumini (cer, cerc), spune că închipuie „tăria cerului şi planetele”. Sfeşnicele cu o lumânare se aprind la proscomidiar. Pe Sfânta Masă se aşează două sau trei sfeşnice cu una sau mai multe lumânări care se aprind în timpul sfintelor slujbe şi la Liturghie. În dreptul icoanelor împărăteşti, pe solee, stau de obicei sfeşnicele mari sau „împărăteşti”, în care ard una sau mai multe lumânări în timpul Liturghiei. Atât în naos, cât şi în pronaos sunt puse la îndemâna credincioşilor sfeşnice, mai mari sau mai mici, în care aceştia aprind lumânări. Făclii (lumânări mari) ori lumânări aprinse în sfeşnice mai mici, portative, sunt purtate la vohoade înaintea slujitorilor.

Lumânările se aprind la toate sfintele slujbe: la slujba Botezului, a Cununiei, la Agheasmă, la slujbele funebre ş.a. în Săptămâna Luminată, sfinţiţii slujitori poartă în mâini făclii aprinse în timpul sfintelor slujbe, ca simbol al bucuriei Învierii. In afară de lumânări, în biserici ard şi luminile discrete ale candelelor, în care se pune şi se aprinde untdelemn. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi aceea a lumânărilor. Sunt aprinse candele atât în altar, cât şi în interiorul bisericii. Deasupra chivotului de pe Sf. Masă, în care se păstrează Sf. împărtăşanie pentru cei bolnavi, arde necontenit în cinstea ei o lumină din candela ce e suspendată, de obicei, de Crucea care străjuieşte în spatele dinspre răsărit al Sf. Mese. Candele mari, suspendate, ard deasupra uşilor împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă. Candele şi lumini ard, de asemenea, deasupra mai tuturor icoanelor importante din biserici şi din casele credincioşilor. Lumina candelei e nelipsită în cimitire, la căpătâiul morţilor. Lumina aceasta, mai ales, ca şi mireasma tămâiei şi lumina lumânărilor sunt expresia credinţei în viaţa viitoare şi a legăturii cu cei morţi. – (Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală)

Sfântul Simeon al Tesalonicului ne dă câteva sfaturi privind pregătirea sufletească necesară aprinderii cu rost a lumânărilor. Astfel, precum lumânarea este curată (de ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu. Precum lumânarea își oferă propria lumină ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii, trebuie să caracterizeze un creștin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!